Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 11, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1366 vizualizari
Fundația Comunitară Oradea (F.C.O.) consideră că tinerii pot însufleţi comunitatea din care fac parte și o pot face mai cu folos dacă sunt sprijiniți, îndrumați și li se oferă oportunitatea de a se implica și de a dezvolta proiecte cu impact pozitiv şi în concordanţă cu aşteptările lor. Astfel, F.C.O. lansează a doua ediție Youth CommUNITY (Y.C.U.), un program gratuit pentru elevii și studenții din județul Bihor la care sunt invitați să se înscrie tineri cu inițiativă. Recrutarea membrilor se desfăşoară în doi paşi: completarea unei aplicații online, care se poate accesa prin link sau cod QR (în perioada 8 – 16 februarie), urmată de o discuţie față în faţă purtată între postulanţi şi membrii „seniori”, colegii lor cei mai merituoşi, participanţi la ediţia anterioară (în perioada 17-21 februarie).
În cadrul ediției anterioare, 60 de tineri hotărâţi şi energici au participat la ateliere de dezvoltare personală, activități de formare profesională, voluntariat și sesiuni de mentorat, din care au luat naștere opt inițiative comunitare de mare valoare. Mai apoi, două dintre acestea, „Caravana Științei”, proiect iniţiat de Alex Slavoia, elev la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și „Deplastificat”, proiect iniţiat de Andra Cloștorfeanu, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” au intrat în cursa pentru obținerea unui grant în cadrul „Bursei Talentelor”, reuşind să mobilizeze pentru implementarea lor peste 31.000 lei.
Noua ediție își propune să recruteze alți 60 de tineri, care alături de 9 membri „seniori” vor parcurge același traseu de formare, ce se va finaliza cu o tabără pentru tinerii cei mai implicaţi. Pentru început, va exista o perioadă intensivă de acomodare, ce cuprinde trei luni pline de provocări, procese de autocunoaștere și „ucenicie”, urmând mai apoi ca cei mai implicați dintre aceștia să devină membri Y.C.U.. Odată ajunși membri, între lunile iunie și decembrie tinerii au prilejul de a se implica direct in F.C.O. și de a dezvolta activități proprii, inclusiv proiecte destinate „Bursei Talentelor” sau „Fondului Științescu”.
De asemenea, în luna septembrie se va desfășura o tabără de scriere de proiecte pentru membri, cei mai activi dintre aceștia avand oportunitatea de a participa la un schimb de experiență în străinătate.
„ Accentul în acest program este pus atât pe dezvoltarea și susținerea individuală a fiecărui membru care intră în program -și aici vorbim despre tineri cu nivel de pregătire diferit, cu motivații și obiective personale diferite, de vârste diferite, cât și pe latura comunitară, pentru că echipa care se va forma va avea ca obiectiv dezvoltarea de activități și proiecte cu impact pozitiv în comunitate, pentru care vor putea accesa resurse financiare prin programul „Bursa Talentelor” și prin „Fondul Științescu”. În acest program traseul fiecărui membru este unic, principiile comune și spiritul de inițiativă fiind elementele care vor suda echipa. Pe termen lung, ne propunem să formăm o veritabilă comunitate de tineri performanți care e preocupată constant de problemele din comunitate, care acționează și caută mereu soluții și nu doar privește resemnat de la margine.”, a declarat Mark C. Lukács, Youth Manager, Fundația Comunitară Oradea.
“Răspunsul la întrebarea „De ce s-ar înscrie tinerii în acest program?” e simplu: pot fi parte activă la o multitudine de oportunități mișto la care poate nici nu s-au gândit până atunci. Pentru mine, cea mai utilă experiență a fost networkingul de care am avut parte: am intrat în contact cu F.C.O. și am fost imediat absorbită de tot ceea ce fac oamenii minunați din Fundație. Voluntariatul și toate proiectele demarate de către aceștia erau la un nivel mai înalt decât orice proiect în care fusesem implicată până în acel moment. De asemenea, cu ajutorul Youth CommUNITY, mi-am definitivat propriul proiect, „Deplastificat”, care urmează să fie implementat începând din iunie.”, povestește Andra Cloștorfeanu, membru senior Youth CommUNITY și bursier „Bursa Talentelor”.
nov. 21, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0