Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
dec. 08, 2017 Florin Coman Actualitate 0 1497 vizualizari
Precipitații mixte în vest, nord și centru, predominant ninsori la munte și strat de zăpadă consistent la altitudini mari, intensificări ale vântului – este vestea, pe scurt, din partea meteorologilor, valabilă pentru zilele din sfârşitul de săptămână. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare în cursul zilei de vineri. Ea va intra în vigoare sâmbătă dimineaţă, la ora 8. „…aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul și centrul țării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitații la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei”, scrie pe pagina web a ANM. Specialiştii vorbesc despre faptul că vor fi cantităţi de precipitații ce vor depăși, pe arii restrânse, 15 l/mp. Astfel de căderi de ploaie/lapoviţă/ninsoare se vor întâmpla cu precădere în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali. În aceste zone se va şi depune „strat consistent de zăpadă”. Conform site-ului ANM, şi vântul va fi forţos: în zonele montane, mai ales pe creste, rafalele vor depăși 70 – 90 km/h. De asemenea, meteorologii susţin că ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă. Atenţie, aşadar, dacă veţi fi la volan! Trebuie spus că intensificări temporare vor fi și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice și sudice, unde se vor atinge 50 – 70 km/h. Atenţionarea va fi valabilă până în seara de 10 decembrie, ora 20.
foto – max-media.ro
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0