Actualizat aprilie 11th, 2025 7:59 PM
iul. 05, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1297 vizualizari
Administrația Bazinală de Ape (ABA) „Crișuri” atrage atenția că acest prim weekend din iulie va avea temperaturi de peste 30 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că e foarte posibil ca numărul persoanelor care se vor aventura la scăldat să crească. Bihorenii sunt atenționați cu privire la pericolele la care se expun atunci cand merg la scăldat în apropierea construcţiilor hidrotehnice sau în zonele cu curenţi puternici. „În sezonul estival, acumulările devin puncte de atracţie pentru agrement. Fie că este vorba de scăldat, plimbări cu ambarcaţiuni uşoare sau skijeting, pentru o mai bună siguranţă se va evita desfăşurarea activităţilor recreative la o distanţă mai mică de 50 de m de baraje, bazine de liniştire a apei, bazine de captare a apei sau goliri”, se arată într-un comunicat de vineri al ABA. Potrivit specialiștilor în domeniul apelor, barajele potential periculoase pentru cei ce vor să se răcorească sunt cele de la Drăgan (CJ), Leşu (BH), Lugaşu (BH), Tileagd (BH), Suplacu de Barcău (BH) şi Tauţ (AR). Directorul tehnic al ABA, Pasztor Sandor mai trage un semnal de alarmă și în direcția orădenilor, unde, pe Crişul Repede, sunt de evitat următoarele tronsoane: aval de Uzina de Apă (str. Gutenberg), unde sunt curenţi puternici şi aval de Priza de Apă, unde există un bazin de liniştire format din blocuri mari de beton. Șeful de la Ape mai precizează că e de evitat şi tronsonul Tinca-Băi, de pe râul Crişul Negru, „unde se formează aşa numitul vârtej de apă care, în ultimii ani, a provocat mai multe tragedii”. În ceea ce priveşte scăldatul în râul Crişul Alb, de evitat sunt zonele cu maluri foarte abrupte sau nămoloase, așa cum există la Ineu (AR), Chişineu Criş (AR), Zerind (AR) şi Tămaşda (BH). În opinia conducerii ABA „Crișuri”, cei ce se pregătesc să se scalde trebuie să fie atenți la cursurile de apă unde există hidrocentrale sau microhidrocentrale, deoarece fluctuaţiile de debit pot apărea la interval de numai câteva ore. O asemenea situaţie este pe râul Crişul Repede, al cărui debit suportă modificări semnificative atât în zona Defileului cât şi în zona municipiului Oradea.
apr. 04, 2024 0
nov. 30, 2023 0
sept. 16, 2023 0
aug. 23, 2023 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0