Potrivit liberalei, prin eventuale sponorizări s-ar putea realiza dotarea curţilor creşelor din municipiu. În opinia lui Cherecheş, principalele deficienţe de la aceste instituţii sunt lipsa diverselor jocuri şi alte obiecte pentru curţi. Astfel, dacă firme din Oradea ar fi dispuse să direcţioneze o parte a impozitului pe profit către Municipalitate, micuţii înscrişi la creşe ar putea avea condiţii ceva mai bune. Solicitarea consilierului local a venit în ton cu apelul general al primarului Ilie Bolojan, care consideră că multe societăţi comerciale nu cunosc prevederea legală prin care pot face ca nu toţi banii reprezentând birul pe profit să ajungă în vistieria centrală, o parte putând folosi intereselor locale. Recitiţi aici materialul legat de sponsorizări.