Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 24, 2016 Andrei Şandor Administrație, business 0 4146 vizualizari
Nou în administrația publică, președintele ALDE Buhor, Traian Bodea, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ), are în subordine Direcția Economică și entitatea care se ocupă de parcurile industriale. Zone aflate, deocamdată, doar în planurile conducerii instituției, cu toate că, în 2012, USL câștiga alegerile la județ și grație promisiunii de înființare de astfel de parcuri. De data asta, lucrurile par ceva mai avansate.
Miercuri, 24 august, în prima sa conferință de presă în calitate de membru al Executivului de la CJ, Bodea (foto) a declarat că a identificat loc pentru 3 parcuri: la Tileagd (11 hectare + posibilitate de încă 16 ha), la Beiuș (29 de hectare) și la Săcueni (21 hectare, cu posibilitate de extindere în caz de nevoie). Urmează perioada în care se va lucra la obținerea titlului de parc industrial. La Tileagd lucrurile sunt mai avansate, Primăria comunei și administrația județeană demarând în urmă cu ceva vreme aceste proceduri.
Potrivit vicepreședintelui CJ, inteția este de a realiza proiectarea infrastructurii (drumuri, apă, canal, curent) cu bani de la bugetul județului. Dar există și posibilitatea de accesa fonduri europene pentru proiectare și execuție. „Mă voi bate pentru a pune cât mai repede în mișcare proiectul parcurilor” spune Traian Bodea, invocând necesitatea creării de locuri de muncă. Om de afaceri, vicepreședintele CJ Bihor a precizat că vor fi disponibile atât suprafețe mici (de 1.000 – 2.000 mp) pentru firme mici și mijlocii, cât și suprafețe mari pentru investitorii mai de calibru. Dacă totul merge bine, până în 2020 parcurile ar trebui să fie funcționale.
În opinia lui Bodea, parcurile industriale din județ vor oferi alternative celor care lucrează pe salarii foarte mici. În mod normal va fi concurență în zonă pentru atragerea de forță de muncă, deci companiile vor fi nevoite să aibă oferte salariale bune pentru a convinge oamenii să se angajeze la o firmă sau alta.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0