Voucherele Rabla rămân valabile și în ianuarie 2011

Pentru a veni în ajutorul persoanelor care încă deţin vouchere, MMP a hotărât prelungirea termenului de valabilitate a acestora până în 31 ianuarie 2011. Proprietarii de rable trebuie să știe, însă, că este unica perioadă de grație de care vor mai beneficia. Cât despre viitorul programului de stimulare a înnoirii parcului auto din România, Borbely a declarat marți că există două posibilități: „Fie păstrăm neschimbată forma programului actual, fie de la anul să dăm 4 vouchere în loc de 3, dar să scădem valoarea unuia de la 3.800 lei la 3.000 lei”. De la 1 februarie ar urma să demareze ediția 2011 a Rablei. Conform statisticilor de la Ministerul de resort, până marți, 9 noiembrie 2010, prin program au fost distribuite 189.959 de tichete către REMAT-urile din toată România. Din total, 188.161 au fost destinate persoanelor fizice, iar 1.798 pentru persoane juridice. De asemenea, au fost cumpărate 53.554 de maşini, utilizându-se pentru ele 159.053 de tichete. Dintre autoturismele noi achiziționate de români, 23.297 de bucăți au fost de producție românească.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 5