Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 10, 2014 Andrei Şandor Administrație 0 1473 vizualizari
Problema terenului din Nufărul, care a fost (și încă mai este) motiv de discordie între Centrul Creștin Salem și Biserica Penticostală Betel, a fost tranșată azi în Consiliul Local Oradea. Nu așa cum reclamanții de la Salem ar fi dorit și cum, la prima vedere, ar părea normal. Concret, în ședința extraordinară de miercuri, 10 septembrie, majoritatea PNL / PSD / PC / PDL a reușit să adune cele 18 voturi necesare pentru schimbarea categoriei terenului cu pricina: din „drum public” în „curți / construcții”. Adică, potrivit celor de la Salem, Municipalitatea îi favorizează pe „rivalii” de la Betel, pe care i-au quasi împroprietărit pe acel teren și asta numai pentru că se vrea construirea unui al doilea drum de de legătură între două străzi din zona centurii Oradea. După ce, data trecută (foto – arhivă bihorstiri.ro), proiectul a căzut din lipsă de voturi suficiente, de data asta nu s-a mai întâmplat la fel, deși grupul UDMR s-a abținut din nou. Iar reprezentanții Centrului Salem au încercat să îi impresioneze iar pe aleși prin prezența lor și prin afișarea de sloganuri potrivnice proiectului de hotărâre. Un document în care, de altfel, se vorbește despre alocarea de fonduri pentru noul drum, dar încă nu se precizează câți bani vor merge în acea direcție.
Președintele Asociației Salem, Teodor Ciuciui, precizează că este aberant ceea ce s-a decis azi în Consiliul Local din simplul motiv că s-ar aduce „aduce un grav prejudiciu proprietății private, Consiliul Local Oradea făcând discriminare între proprietari, preferând să exproprieze suprafața aferentă întregului drum de 12 metri lățime de la Centrul Creștin Salem decât să mărească lățimea drumului actual, acțiune ce presupune cedarea de către ambii riverani a câte 1,5 m fiecare”. Extrem de revoltați din cauza modului în care s-au derulat lucrurile în legislativul municipal, oamenii de la Salem susțin că vor cere Instituției Prefectului să nu dea aviz de legalitate hotărârii de azi și că se vor adresa instanței de contencios administrativ privind subiectul acestui teren.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0