Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 08, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1898 vizualizari
Jandarmii spun că nu erau decât ceva peste 100 de oameni în piațeta de la statui lui Mihai Viteazul. Cititorii sunt invitați să acceseze galeria foto pentru a vedea cum s-au adunat orădenii în urma apelului lansat via Facebook de niște tineri cărora le-a venit greață atunci când au văzut la ce umilințe au fost supuși românii din străinătate în data de 2 noiembrie. Atunci când, deși au vrut să voteze pentru viitorul președinte al țării, nu au putut face acest lucru din cauza proastei organizări din diaspora. Sâmbătă, 8 noiembrie, protestul inițiat de un grup de tineri a adunat vreo 300 de oameni încă din prima oră a acțiunii. Mitingul este autorizat și se poate desfășura, potrivit jandarmilor, până la ora 20. De la ora 16, la statuia din Piața Unirii au venit oameni de toate vârstele, inclusiv viitori votanți aflați încă la faza de cărucior. Organizatorii au venit pregătiți: steaguri, afișe, pancarte și hârtii pe care au fost tipărite principiile manifestației de azi. Adică: este un protest împotriva Guvernului Ponta în semn de susținere față de cetățenii din străinătate „care au fost împiedicați să voteze”. De asemenea, s-a dorit ca protestul din centrul Oradiei să fie un mare și vocal îndemn la vot pentru data de 16 noiembrie. Iar un aspect important a fost cel conform căruia nu s-a dorit o acțiune de campanie pro-Iohannis. De menționat că la eveniment nu au fost văzuți fruntași ai partidelor care îl susțin pe candidatul ACL. Printre cele scandate de oameni au fost și sloganuri pe care le cunoaștem deja de la mitingurile anti-exploatare a gazelor de șist, dar protestatarii au dat glas și unor sintagme special compuse pentru acest moment: „Vor să voteze. Lăsați-i să voteze!”, Rezultatul din Ardeal – ideal național”, „RTV și-Antena 3, promotorii mafiei”, „Dacă nu ieșim la vot, ne-ngroapă Ponta de tot” sau „Ne-a ajuns la os cuțitul, lui Ponta îi vrem sfârșitul!”.
Asemenea proteste au avut loc azi în mai multe orașe din România în semn de solidaritate cu cei plecați peste hotare, dar care au vrut să voteze în data de 2 noiembrie. Mesajul principal care se desprinde din acțiunile stradale este că românii din diaspora nu trebuie să fie descurajați, ci să se prezinte din nou la urne în duminica celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
[nggallery id=2705]
iun. 12, 2015 0
ian. 14, 2015 0
nov. 21, 2014 0
nov. 18, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0