Vor să se poată adopta copii mai ușor

baciu parinti adoptiviGrupul de inițiativă bihorean care își propune să militeze pentru un sistem mai facil în materie de adopție a copiilor aflați în grija statului, înființat în primăvara acestui an, se întrunește la Orășelul Copiilor. Liderul grupului, Ioan Popa Baciu (foto), face apel la oamenii preocupați de subiect și care sunt interesați de redescoperirea și recâștigarea valorilor autentice din societate să se alăture demersurilor. Marți, 1 octombrie, de la ora 16:30, grupul local de inițiativă va dezbate problema adopțiilor și a protecției drepturilor copiilor aflați în dificultate. „Copiii adoptați, cei aflați în diferite forme de protecție sau vulnerabili, au drepturi la fel ca orice alt copil”, spune Baciu, considerând, de asemenea, că familiile care doresc sa adopte un copil au și ele dreptul „la un sistem scurt, eficient, corect și transparent”. Reamintim că Asociația Părinților Adoptivi (APA) a promis pentru această toamnă organizarea a cel puțin două evenimente: Refuzați de părinți, rătăciți în sistem” (septembrie) și „Sistemul de protecție socială nu e acasă” (octombrie). Amănunte despre APA și despre cerințele acesteia puteți citi urmărind acest link.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

99 − 90 =