Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
feb. 14, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1378 vizualizari
Puțini, dar cu inițiativă. Cei 3 deputați ai Partidului Forța Civică (PFC) lucrează la o inițiativă legislativă care, dacă va fi adoptată în Parlament, va ușura mult viața românilor încă racordați la sistemele centrale de încălzire, apă caldă și apă potabilă. Președintele filialei bihorene a PFC, Radu Pentie (foto), spune că aleșii partidului vor să reușească scoaterea de la plată a pierderilor de pe rețelele edilitare, cele care nu sunt consumate în mod real de clienții societăților furnizoare. Nu ar fi primul asemenea caz, căci în Ungaria s-a procedat la fel: s-a făcut o medie generală a pierderilor, iar ceea ce a rezultat nu s-a mai inclus în factură. Dar pentru asta s-a dat o lege.
Vineri, 14 februarie, liderul PFC Bihor a declarat că este nevoie de un asemenea act normativ și că nu e normal ca oamenii să fie puși la plată aiurea, mai ales că, în majoritatea cazurilor, aceste pierderi se datorează vechimii rețelelor. Adică neimplicării conducerilor orașelor în reabilitări ample de rețele de transport a agentului termic și/sau a apei calde. Pentru un proiect legislativ bine pus la punct, Forța Civică se va consulta cu lideri de asociații de proprietari, dar și cu instituții care gestionează acest domeniu al furnizării de utilități cu potențial de pierderi pe rețele. Radu Pentie spune că ideea a pornit de la Constanța, deputatul de acolo al PFC fiind sesizat de cetățeni cu privire la costurile anormal de mari cu încălzirea centrală. „La Constanța sunt vreo 40% pierderi pe rețele și tot acolo este cam cel mai mare preț al gigacaloriei”, menționează liderul filialei bihorene a partidului fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu. Reprezentanții locali cred într-un asemenea demers parlamentar și speră ca „măcar Opoziția” să o susțină.
nov. 15, 2022 0
ian. 28, 2022 0
nov. 27, 2021 0
feb. 20, 2019 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0