Actualizat mai 15th, 2025 5:50 PM
mai 15, 2025 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 296 vizualizari
Astăzi, 15 mai, Primăria Oradea a avut plăcerea de a primi vizita unei delegații din partea Liceului Don Orione din Oradea, condusă de înalți reprezentanți ai Congregației Don Orione, cu sediul la Roma. Din delegație au făcut parte:
Maurizio Macchi, vicar general al Congregației Don Orione
Pierre Assamouan Kouassi, consilier general al Congregației Don Orione
Preot Francisc Lăcătuș, director al Comunității Don Orione din Oradea
Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione din Oradea
Întâlnirea a avut loc în prezența viceprimarului Teofil Simion, care a transmis un mesaj de apreciere față de activitatea educațională și socială desfășurată de Liceul Don Orione în Oradea. Viceprimarul a subliniat alegerea recentă a noului papă ca un simbol al păcii și al unei implicări tot mai consistente a bisericii în viața socială, evidențiind totodată rolul esențial al cultelor religioase în dezvoltarea sănătoasă a comunității, pe coordonatele moralei civice.
De asemenea, viceprimarul a accentuat contribuția semnificativă a Liceului Don Orione la consolidarea sistemului de învățământ local, într-un climat de relații interconfesionale excelente care caracterizează Oradea.
Reprezentanții Congregației Don Orione au mulțumit pentru deschiderea și colaborarea excelentă dintre municipalitate și instituția de învățământ pe care o reprezintă. Unul dintre invitați a revenit în Oradea după 30 de ani și a remarcat cu profundă admirație transformările orașului — nu doar la nivel de infrastructură și patrimoniu arhitectural, ci și în ceea ce privește spiritul comunității, descris ca fiind autentic european.
Un punct important al întâlnirii l-a constituit prezentarea proiectului liceului de a înființa un laborator de electronică, dezvoltat în parteneriat cu unele dintre cele mai importante companii din Oradea. Viceprimarul Teofil Simion a salutat inițiativa, evidențiind că aceasta se aliniază perfect cu strategia municipalității de a încuraja colaborarea dintre unitățile de învățământ și mediul economic local.
Primăria Oradea își reafirmă deschiderea pentru parteneriate care contribuie la dezvoltarea educației, formarea profesională a tinerilor și întărirea legăturilor între comunitățile religioase și autoritățile publice, în spiritul unei coeziuni sociale durabile.
mai 13, 2025 0
mai 12, 2025 0
mai 10, 2025 0
mai 06, 2025 0
mai 15, 2025 0
mai 15, 2025 0
mai 15, 2025 0
mai 15, 2025 0