Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
ian. 29, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1313 vizualizari
Șoferii care se cred piloți de Formula 1 imediat ce se văd pe o porțiune de șosea mai dreaptă dau în continuare de furcă polițiștilor bihoreni de la Serviciul Rutier. Luni, aproape în paralel, pe același drum, oamenii legii au prins doi vitezomani. Este vorba despre Șoseaua Borșului, unde o șoferiță gonea cu 124 km/h, iar un alt șofer mergea cu 122 km/h. Potrivit relatărilor primite de la Biroul de Presă al IPJ Bihor, femeia care a apăsat prea tare pedala de accelerație este din Aleșd și are 34 de ani. Viteza pe care radarul a înregistrat-o era într-o zonă în care se putea circula cu cel mult 70 km/h. În ceea ce privește celălalt „pilot” de F1, acesta e un orădean de 48 de ani, el fiind oprit tot pentru că mergea mult prea repede pentru o porțiune de drum în care viteza maximă admisă este de 70 km/h. De altfel, în numai 24 de ore, polițiștii de la Serviciul Rutier au dat 190 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0