Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 06, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2120 vizualizari
A atras din nou atenția asupra sa în momentul în care a anunțat „cel mai mare miting de după decembrie 1989” în Oradea, dar lucrurile par să nu mai fie la fel de clare. Președintele Mișcării Verzilor Democrat Agrarieni (MVDA) Bihor, Horea Vușcan, a declarat marți (6 decembrie) că a depus o nouă solicitare în vederea organizării unui protest pentru duminică, 11 decembrie, în fața Primăriei. Autoritățile au 48 de ore, conform legii, pentru a analiza și a aproba/refuza cererea. Înainte, însă, de a ști ce decizie iau forurile competente, Vușcan spune că „mitingul nu e un scop în sine” și că oamenii nu vor neapărat să iasă în stradă. Schimbarea de atitudine vine după ce, conform șefului MVDA Bihor, și primarul Ilie Bolojan și-ar fi schimbat atitudinea cel puțin față de două categorii de nemulțumiți care își manifestaseră intenția de a lua parte la miting. Mai exact, Vușcan susține că șeful Primăriei Oradea i-a contactat pe reprezentanții cetățenilor de pe strada Ecaterina Teodoroiu (care refuză să accepte ca Municipalitatea să construiască un drum expres prin fața caselor lor) și pe cei de la SOS Dogs (care nu doresc sub nicio formă să audă că administrația locală ia în considerare și posibilitatea eutanasierii câinilor vagabonzi), sugerându-le că nu ar fi oportun să protesteze în stradă. Deocamdată, singurii care par să nu fie băgați în seamă de primar sunt orădenii racordați la punctele termice geotermale din Ioșia. „Îl felicit pe primarul Bolojan. În urma presiunii, el i-a contactat pe liderii grupurilor nemulțumite și a arătat că înțelege că are și un rol de a dialoga cu cetățenii”, spune Horea Vușcan. Acesta crede că noua atitudine a întâiului gospodar este una „îmbucurătoare” și că problemele aduse în discuție pot fi rezolvate prin întâlnirea unor delegații comune punctuale, pe subiectele controversate. De fapt, inițiatorul protestului a recunoscut pentru bihorstiri.ro că dacă se întâmplă ca, până vineri, Bolojan pune mâna pe telefon și îi cheamă pe oameni la discuții concrete, protestul nu va mai avea loc. Dar pentru asta va trebui ca șeful administrației locale să arate disponibilitate și pentru lămurirea chestiunilor legate de termie. „Nu ne-a plăcut cum a fost organizată dezbaterea pe termie (în foto – martie 2011). A fost un dialog al surzilor. Acolo fiecare a venit cu lecția învățată, exact ca în Consiliul Local. E clar că ceva nu e în regulă cu aceste hotărâri, din moment ce există interpretări multiple ale legii”, afirmă președintele MVDA Bihor, referindu-se la cele 4 opinii (Primărie, Prefectură, ANRSC și, nu în ultimul rând, cetățenii Oradiei). De asemenea, Horea Vușcan consideră cel puțin ciudat că niciun parlamentar de Ioșia nu s-a interesat de situație și că niciunul nu a luat apărarea oamenilor. Referitor la armistițiul posibil, tânărul militant spune că va aceepta să anuleze manifestația care ar putea avea loc duminică, dar numai în cazul în care primarul Ilie Bolojan le va promite pe cuvânt de onoare că se va așeza la masa discuțiilor. Iar în aceste condiții e foarte posibil ca protestul să nu mai aibă loc, căci trebuie menționat că edilul este, înainte de toate, un foarte abil și pragmatic politician. Deci nu-l costă nimic să câștige ceva timp aducându-i la discuții pe nemulțumiții municipiului.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0