Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 30, 2019 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 2164 vizualizari
Aleșii județeni s-au întâlnit, joi dimineața, în ședință ordinară pentru a vota cele 13 proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi. Aleșii au aflat și condițiile în care se va organiza concursul pentru noul director al aeroportului.
Din cele 13 proiecte de hotărâre supuse votului în ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor, patru au fost retrase. Printre acestea, proiectele privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului Regina Maria și Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, respectiv statul de funcții a Teatrului Szigligeti au fost retrase, niciunul dintre managerii instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Bihor nefiind prezenți pentru a oferi explicații privind necesitatea înființării, după caz desființării sau redenumirii unor posturi. După ce au aprobat cu majoritate absolută (18 voturi) bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al SC Parcuri Industriale Bihor SA, au stabilit cuantumul indemnizației lunare pentru participarea la ședințele comisiilor de specialitate și Consiliului Județean, consilierii au aflat noutățile privind activitatea coordonată de Consiliul de Administrație al Aeroportului Oradea. „Din raportul înregistrat reiese că în mandatul actualului Consiliu de Administrație, numărul pasagerilor în fiecare an depășește numărul total al pasagerilor înregistrați în cei 8 ani de funcționare a celor două Consilii de Administrație precedente. Este evidentă necesitatea unor curse regulate externe și în acest sens, Consiliul de Administrație lucrează cu conducerea executivă pentru asigurarea curselor externe, care în momentul de față funcționează doar prin curse charter, respectiv 7 pe săptămână”, a precizat Bimbó Szuhai Tibor. Președintele Consiliului de Administrație a prezentat și condițiile în care se va organiza concursul pentru ocupare funcției de director al Regiei Autonome Aeroport Oradea, vacantă începând cu data de 2 septembrie. „Așa cum ați cerut, din comisie vor face parte și specialiști resurse umane, angajați ai Regiei, dar și un cadru universitar, deși sunt puțini, care predau management aeroportuar. Acesta va fi un expert extern”, a spus președintele CA Aeroport Oradea. Pe 28 iulie, Gheorghe Pasc, director al Aeroportului Internațional Oradea și-a prezentat demisia.
iun. 14, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 18, 2024 0
feb. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0