Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 01, 2018 Adrian Popa Actualitate, Frontpage, Sport 0 1025 vizualizari
Baschetbaliștii echipei campioane CSM CSU Oradea au făcut un meci foarte bun miercuri seară și au obținut, în fața propriilor suporteri, prima victorie din ediția din acest an a FIBA Europe Cup.
La Arena Antonio Alexe, elevii antrenorului Cristian Achim au primit replica formației turce Sakarya BSB, pe care au reușit s-o învingă la o diferență de două puncte, cu scorul de 86-84, după ce coșul victoriei a fost marcat de Kris Richard în ultima secundă.
Evoluând cu ambiție și determinare, „roș-albaștrii” au început bine jocul și și-au adjudecat primul sfert cu scorul de 19-14. Evoluția bună a lor a continuat și-n secvenţa secundă, când chiar s-au desprins şi mai tare pe tabelă, ajungând să conducă la o diferenţă cu 11 puncte, la jumătatea confruntării, scor 40-29.
După pauza mare, formația turcă a încercat să revină și s-a apropiat pe tabelă de adversar, după ce a înscris 29 de puncte, față de 25 ale orădenilor în sfertul III, astfel, în ultima pauză tot orădenii conduceau, dar cu scorul de 65-58.
Ultimele zece minute au devenit, în acest context, foarte disputate. Oaspeții au început mai bine ultimul sfert, au marcat 9 puncte, fără să primească vreunul şi, când mai erau 7 minute de joc, au preluat conducerea, cu 67-65. Apoi, s-a mers cap la cap, cu cele două formații succedându-se la conducere. Cu 5 secunde înainte de final, turcii au restabilit egalitatea, la 84, grație unui coș de trei puncte înscris de Toney Douglas, un jucător care a evoluat timp de 8 sezoane în NBA. Imediat, antrenorul Cristian Achim a cerut time-out, iar la reluare, chiar în ultima secundă, Kris Richard a înscris de două puncte şi a adus victoria, cu 86-84, un succes îndelung aplaudat de publicul orădean.
„Categoric, a fost o victorie de care aveam nevoie ca de aer, din toate punctele de vedere. Mă bucur foarte tare că a venit în faţa unei formaţii ca Sakarya, echipa care etapa trecută a învins la Anadolu Efes Istanbul, o formaţiile de top din Euroligă, şi care a câştigat pe terenul nemţilor acum o săptămână.Mă bucur, de asemenea, foarte tare, pentru revenirea lui Denison, care, după cum se vede, are un impact pozitiv asupra echipei, chiar şi după o perioadă atât de lungă. Am reuşit multe lucruri bune în acest joc”, a declarat, la final, şi tehnicianul Cristian Achim.
Principalul marcator de la CSM CSU a fost de această dată Richard, autor a 26 de puncte. L-au urmat Watson, cu 17, Denison, cu 15, Pasalic, cu 11 puncte, Ginyard, cu 7, Valeika, cu 6, Kariniauskas şi Lazar, cu câte 2 puncte.
De la Sakarya, Etou a fost cel mai eficace, cu 26 de puncte.
În urma acestei victorii, CSM CSU Oradea are un bilanț de o victorie și 2 înfrângeri în Grupa A a FIBA Europe Cup, urmând a evolua în etapa viitoare, în Germania, pe terenul celor de la s.Oliver Wurzburg.
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0