Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 28, 2024 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 1062 vizualizari
Fotbaliştii de la FC Bihor şi-au mai atins, sâmbătă, un obiectiv! Roş-albaştrii s-au impus în derby-ul de la Timişoara, cu Politehnica şi, cu patru etape înainte de final, ştiu că nu mai pot pierde primul loc în Seria a 8-a a Ligii a III-a, urmând a merge la barajul de promovare de pe prima poziţie.
Disputat într-o atmosferă frumoasă de derby, jocul de la Stadionul Electrica s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru FC Bihor, care a dominat prima repriză şi care a marcat prin Florin Chitaş în minutul 35.
Hotărâţi să spargă gheaţa şi să învingă pentru prima dată echipa timişoreană Politehnica în acest sezon, jucătorii pregătiţi de Florin Farcaş au început cu un presing avansat şi au ţinut echipa gazdă în treimea proprie.
În minutul 35, Florin Chitaş a primit o minge la 22 de metri de poartă, a avansat în dreapta, după ce a trecut de doi adversari şi a şutat de la marginea careului, pe jos, în diagonală, învingându-l pe portarul Murariu.
După primirea golului, timişorenii au încercat să replice, iar până la pauză, în minutul de prelungire a primei reprize, au avut o bună ocazie. Repusă de la margine, mingea a ajuns în careul orădean, de unde, din şase metri, Daniel Olariu a trimis în bara transversală.
În partea a doua, timișorenii au încercat să egaleze, dar nu și-au creat ocazii periculoase, apărarea formației orădene descurcându-se cu brio, fapt care l-a mulțumit și pe antrenorul Florin Farcaș, cel care la final a apreciat evoluția elevilor săi.
„A fost o victorie muncită, aşa cum se anticipa. Poli Timişoara este o echipă bună, o echipă care are organizarea jocului foarte bună. Au fost două reprize diferite, prima a noastră, controlată în totalitate, cu posesia foarte bună şi progresie în jumătatea adversă, după care, a doua repriză, adversarul a încercat să ne surprindă pe mingi lungi, încercând să recupereze mingea a doua sau cu mingi recuperate în spaţiul liber, lăsat în spatele liniei de patru. A fost un joc destul de închis în repriza a doua, după scorul din prima repriză, astfel cred că este o victorie meritată”, a mai declarat, la final, tehnicianul formaţiei FC Bihor, Florin Farcaş.
De menţionat că după ce au marcat în minutul 35, jucătorii formaţiei orădene i-au dedicat golul preşedintelui clubului orădean George Tătar, arătând un tricou cu numărul 26 cu numele său, 26 aprilie fiind ziua de naştere a managerului clubului FC Bihor. Astfel, au ţinut să-i transmită la mulţi ani conducătorului din Liga a III-a care în acest sezon a reuşit să atragă către clubul orădean peste 350 de mii de euro din mediul privat.
Din păcate, la final, au fost şi anumite momente mai tensionate, când, după ultimul fluier al arbitrului clujean Dragoş Nicolae Lunca, fotbaliştii echipei orădene s-au dus să sărbătorească în faţa galeriei care i-au însoţit la Timişoara şi care i-au încurajat pe durata partidei. Susţinând că au fost provocaţi, unii dintre membrii galeriei timişorene au pătrus pe gazon şi s-au îndreptat către grupul de jucători ai echipei orădene, dar au fost opriţi de oamenii de ordine. Jucătorii bihoreni s-au dus apoi în vestiar, unde au declanşat fiesta.
Politehnica Timişoara – FC Bihor Oradea 0-1 (0-1)
A marcat: Florin Chitaș (min. 35)
Politehnica: R. Murariu – A. Haloş, Cr. Bocşan – cpt., R. Ciurel, Cl. Pamfile (min. 90 A. Vlaicu) – I. L. Rotariu, D. Olariu, D. Pureca, V. Prună (min. 75 F. Marincu), D. Popa (min. 75 B. Istrate) şi R. Curescu. Antrenor: Paul Codrea
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, K. Gagyi – R. Farcaş – Ad. Gîdea (min. 89 L. Ioviță), V. Calugher (min. 64 B. Vasile), A. Vînău (min. 80 A. Moga), Fl. Chitaș (min. 80 Sg. Ciocan) – Sg. Jurj (min. 64 L. Tincău). Antrenor: Florin Farcaş
Au arbitrat: Nicolae Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) – Emeric Tocai (Sibiu) şi Bogdan Paul Pojar (Cluj-Napoca)
Cum în cealaltă partidă a etapei a 5-a din play-off-ul Seriei a 8-a a Ligii a III-a, Phoenix Buziaş s-a impus sâmbătă pe terenul celor de la CSC Peciu Nou, cu scorul de 2-1, clasamentul o are în frunte pe FC Bihor cu 59 de puncte (virtual calificată de pe primul loc la baraj), pe locul al 2-lea pe Poli Timişoara cu 47 de puncte, pe poziţia a 3-a pe CSC Peciu Nou cu 39 de puncte, iar pe locul 4 pe Phoenix Buziaş, care a acumulat 36 de puncte.
În etapa viitoare, vineri, 3 mai, de la ora 18, FC Bihor va juca acasă cu CSC Peciu Nou.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0