CSM Oradea a câștigat Meciul 1 al finalei Superligii Naționale de polo pe apă. Jocul cu Steaua București s-a încheiat cu scorul de 13-12, după lovituri de departajare. La capătul timpului regulamentar scorul a fost de 9-9.
Formația orădeană a început mai bine și a înscris primul gol al partidei prin Petar Velkic. Steaua a egalat înaintea primei pauze. Secvența a 2-a a demarat cu reușitele lui David Belenyesi și Tibi Negrean, dar militarii au reacționat și au preluat conducerea, scor 4-3, consemnat după 16 minute de joc efectiv.
Repriza a 3-a a consemnat primele două reușite în contul CSM-ului, prin Manuel Klutsch și Filip Gardasevic. Amfitrionii au replicat din nou cu două reușite, iar Gardasevic a egalat la șase, însă Steaua a terminat această perioadă de joc la conducere, scor 7-6.
Filip Gardasevic a egalat la 7, după care Tibi Negrean a restabilit egalitatea la 8. Steaua trecut din nou la conducere și la scorul de 9-8 a beneficiat de un penalty, pe care Raul Gavriș l-a salvat. În schimb, Gardasevic nu a greșit din penalty și a trimis jocul la lovituri de departajare.
CSM Oradea a punctat cu patru oameni, prin Gardasevic, Ivan Gusarov, Belenyesi, respectiv Tomasso Insinna. De cealaltă parte, Steaua București a reușit să puncteze de trei ori.
Filip Gardasevic a înscris de patru ori în timpul jocului și a transformat o lovitură de departajare. Tibi Negrean a punctat de două ori, Petar Velkic, Manuel Klutsch și David Belenyesi au reușit câte un gol pentru CSM Oradea. De cealaltă parte, Vlad Georgescu și Tudor Fulea au înscris de câte două ori în timpul jocului și au transoformat câte o lovitură de departajare.
Scorul general este de 1-0 pentru CSM Oradea. Finala se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci partide. Meciul 2 este programat luni (19.05), ora 12:00, tot la București. Jocul va fi transmis în direct pe TVR Sport.