Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 23, 2021 Adrian Popa Actualitate, Polo, Sport 0 1744 vizualizari
CSM Oradea a restabilit egalitatea în finala Superligii Naționale de polo pe apă. Formația antrenată de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu a învins pe terenul Stelei București, scor 12-9, în Meciul 2. Acesta s-a desfășurat sâmbătă, la bazinul Steaua din capitală.
Partida a fost controlată în totalizate de formați orădeană. Similar Meciului 1, Vlad Georgescu a deschis scorul, însă de această dată continuarea a fost mai bună pentru bihoreni. CSM-ul s-a desprins la 4-1 în ptimele opt minute, pe fondul reușitelor semnate de Czenk, Rogac și Vătrai.
În continuare, Oradea a rămas în control pe tabela de marcaj. Cu excepție situațiilor consemnate la 4-2, 5-3, 6-4 și 7-5, CSM-ul a avut cel puțin trei goluri în plus pe tabela de marcaj. La jumătatea partidei era 7-3, pentru ca pe parcursul secvenței a 3-a să se consemneze cel mai mare avantaj al vizitatorilor, scor 11-5, iar în debutul secvenței decisive s-a făcut 12-6. Steaua a înjumătățit diferența pe tabela de marcaj în ultimele minute.
Silvian Colodrovschi a totalizat patru goluri, Dragoljub Rogac a adăugat trei goluri, iar Vlad Georgescu, Ramiro Georgescu, Albert Vătrai, Seiya Adachi și Ferenc Czenk au marcat câte un gol pentru CSM oradea. În replică, Tudor Fulea a punctat de două ori pentru Steaua.
A fost un meci tensionat, ce a cuprins 24 situații de superioritate numerică. De asemenea, s-au consemnat trei cartonașe roșii. Unul i-a fost acordat lui Dragoljub Rogac, pentru ca de la Steaua să fie sancționați cu o măsură similară jucătorul Alexandru Gheorghe, respectiv antrenorul Aurelian Georgescu. Este de așteptat ca aceștia să fie suspendați pentru următoarea partidă.
Scorul general a devenit 1-1. Steaua s-a impus în partida de deschidere a finalei cu 8-4.
Seria se mută la Oradea, unde sunt programate Meciurile 3 și 4, pe 29 și 30 mai, cu începere de la ora 12:00, la bazinul Crișul.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0