Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
oct. 06, 2023 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 1358 vizualizari
Fotbaliştii de la FC Bihor s-au impus de o manieră categorică, vineri, în jocul din deplasare, de pe terenul celor de la ACB Ineu, în cadrul etapei a 7-a a Ligii a III-a. Roş-albaştrii s-au impus cu scorul de 4-0 în faţa gazdelor, după ce au dominat clar partida şi au condus la pauză cu 1-0.
Toate cele patru goluri ale disputei le-a înscris atacantul Sergiu Jurj, care astfel a devenit omul meciului.
„Mă bucur pentru el, mă bucur că are o evoluţie din ce în ce mai bună. Acesta este rolul şi menirea atacantului, să fie prezent acolo unde trebuie să fie. A fost prezent, a fost la locul lui şi a şi înscris. Sigur că mi-aş fi dorit ca şi alţi jucători să fi marcat la acest meci, pentru că au avut ocazii, dar până la urmă sunt bucuros că Sergiu Jurj a înscris, pentru că el este atacantul, iar atacantul are nevoie de goluri”, a declarat la finalul partidei antrenorul Florin Farcaş.
Sergiu Jurj – un adevărat golgheter!
Scorul a fost deschis în minutul 40, după ce fundaşul lateral Călin Jurj a obţinut un penalty, după o acţiune purtată în banda dreaptă. Alexandru Sorian i-a trimis lui Călin Jurj, care a intrat în careu, iar în momentul centrării a fost agăţat din spate. S-a dictat lovitură de la 11 metri, pe care Sergiu Jurj a transformat-o.
În minutul 45 echipa gazdă a rămas în inferioritate numerică, după ce Sebastian Susan a văzut al doilea cartonaş galben şi, implicit, l-a primit şi pe cel roşu.
Având şi superioritate numerică, în repriza a doua, orădenii s-au descătuşat, au controlat cu autoritate partida, iar în minutul 72 au dus scorul la 2-0, după o acţiune individuală pe partea stângă a lui Florin Chitaş, care a driblat în viteză doi adversari, a intrat în careu şi a centrat pe linia de şase metri, de unde Sergiu Jurj a înscris.
În minutul 80, gazdele de la Ineu au beneficiat de o lovitură de la 11 metri, după ce fundaşul Alex Popa a intervenit neregulamentar în careu. Penalty-ul a fost executat de Mouhamed Toure, însă portarul orădean Mihai Pînzariu a apărat. Acesta avea să fie, de altfel, singurul şut pe poartă al celor din Ineu în acest joc.
Cel de-al treilea gol a fost reuşit în minutul 84, după o acţiune pe partea dreaptă. Călin Jurj a încrucişat cu Ionuţ Ban, acesta din urmă a pătruns în careu şi a centrat în faţa porţii, unde Sergiu Jurj a luat faţa fundaşului advers şi a înscris.
Scorul final a fost stabilit în prelungiri, în minutul 90+3, când Alexandru Sorian a executat o lovitură de la 16 metri, uşor lateral stânga. I-a trimis lui Florin Chitaş, care a pătrus în viteză, i-a luat faţa fundaşului şi a centrat în faţa porţii, de unde Sergiu Jurj a înscris pentru 4-0.
Scorul putea fi şi mai mare
Pe lângă cele patru goluri marcate, roş-albaştrii şi-au mai creat o serie de ocazii în acest meci. Spre exemplu, în prima repriza au irosit ocazii bune Sergiu Jurj, Ionuţ Ban sau Andrei Moga, iar în partea a doua când dominarea a fost şi mai autoritară, au ratat Andrei Militaru, Sergiu Jurj, Florin Chitaş şi Ricardo Farcaş.
„A fost un joc la discreţia noastră. Am întâlnit un adversar destul de arţăgos şi destul de motivat, cred, prin prisma faptului că etapa trecută au pierdut la scor la Timişoara. Pe mine mă bucură faptul că am înscris patru goluri în deplasare, iar tinerii noştri jucători au avut o prestaţie bună. Ne-am creat şi multe alte multe ocazii şi am avut momente bune de joc, dar una peste alta sunt mulţumit şi îi felicit pe băieţi”, a mai precizat tehnicianul principal al echipei orădene, Florin Farcaş.
ACB Ineu – FC Bihor Oradea 0-4 (0-1)
A marcat: Sergiu Jurj (min. 40 din penalty, 72, 84 şi 90+3)
ACB Ineu: Cosmin Merşca – Florin Voștinar (min. 86 Viorel Roşu), Vlad Clipotă, Radu Șerban, Alexandre Bekono (min. 70 Fabian Nica) – Dacian Zdrențan (min. 86 Raul Ioniac) – Balasz Buza, Nicolae Călin, Sebastian Susan (min. 45 eliminat), Laurenţiu Udrescu (min. 66 Ngonzo Banam) – Toure. Antrenor: Cristian Sculici
FC Bihor: Mihai Pânzariu – Călin Jurj, Sergiu Bactăr (min. 65 Alex Popa) , Ricardo Farcaş, Alexandru Stoian (min. 65 Loren Ioviţă) – Răzvan Gunie (min. 65 Florin Chitaş), Bogdan Vasile (min. 10 Alexandru Sorian) – Andrei Moga, Vadim Calugher, Ionuţ Ban (min. 80 Andrei Militaru) – Sergiu Jurj. Antrenor: Florin Farcaş
Au arbitrat: Norbert Kemens (Baia Mare) – Ştefan Bîrjac (Păuşa – judeţul Sălaj) şi Adrian Iancău (Zalău).
În runda viitoare, FC Bihor Oradea va evolua pe teren propriu, cu Gloria Lunca Teuz Cermei, sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 15.
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0