Iacobaş susţine că un vecin de-al său s-a înscris în audienţă la Carp pentru a cere clarificări legate de motivele pentru care o stradă anume, situată mai la periferia oraşului, nu mai face obiectul lucrărilor edilitare. Ecologistul orădean spune că, enervat de insistenţa cu care vecinul său aborda problema, viceprimarul l-ar fi scos pe acesta din birou, la modul agresiv, „aproape cu picioare în fund”. Paul Iacobaş spune că acest comportament nu este decât o continuare a stilului lui Carp, manifestat şi cu ocazia dezbaterilor publice aferente proiectului noului pod rutier, în care ecologiştii consideră că au fost jigniţi şi batjocoriţi de viceprimarul liberal prin sintagme precum: „Mai taci odată, domnule!” sau „Voi, care veniţi din munţi (n.b.: referire la numele integral al CRSE), nu ştiţi despre problemele oraşului Oradea”. Paul Iacobaş a declarat pentru bihorstiri.ro că incidentul invocat s-a petrecut în cursul verii şi că, la nevoie, vecinul său este dispus să confirme că a fost bruscat de viceprimar.
„Poveşti!”, spune Carp
Abordat pe această temă, viceprimarul orădean a negat toate acuzele care i-au fost aduse, legate de scoaterea „cu picioare în fund” din birou a cetăţeanului. De asemenea, Carp precizează că el nu este singur la audienţe, printre cei care mai participă la acestea numărându-se şi directorul tehnic Mircea Ghitea. Nici acesta nu confirmă cele reclamate de Iacobaş (foto). Viceprimarul Gheorghe Carp, cunoscut pentru modul direct în care vorbeşte, mai spune că, în cel mai rău caz, i-a sugerat prea insistentului cetăţean să nu uite că mai aşteaptă şi alţii, în anticameră, pentru a intra în audienţă şi poate acest lucru l-a supărat pe om. Mai ales dacă, timp de o oră, acesta nu a vrut să înţeleagă că, pe moment, nu mai sunt fonduri pentru a continua lucrările edilitare pe strada în chestiune.