Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
sept. 11, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1292 vizualizari
Viceprimarul Antonia Nica le-a fost astăzi alături elevilor de la Liceul Teologic Baptist Emanuel și de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, cu ocazia festivităților de deschidere a noului an școlar.
În deschiderea festivității, aceasta a subliniat importanța conexiunii dintre școală și societate: „Conexiunea dintre școală și societate suntem noi. Societatea actuală este a celor care au fost elevi în urmă cu 20 de ani, iar conducătorii instituțiilor de azi sunt elevii de atunci. Așadar, cine va fi directorul de mâine? Dar primarul orașului peste 10 de ani? Cine va conduce comunitatea orădeană de mâine? Ei, copiii noștri! Cum o vor face? Exact cum îi vom forma noi, acum, în școală. Să creștem, deci, viitorul cu multă grijă și responsabilitate!”.
Citându-l pe rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, care spunea: „Este foarte important ca în această fază, știința și religia să-și dea mâna pentru a se reîntoarce în spațiul public, astfel încât știința să aducă cunoaștere și tehnologie, iar religia să aducă etică”, viceprimarul Antonia Nica a subliniat importanța existenței unor unități de învățământ legate profund de credință.
„Este o mare binecuvântare că există unități de învățământ legate profund de credință, după cum e o mare binecuvântare că ne putem exprima în libertate perspectivele asupra omului, lumii și vieții, cu aplicarea principiilor și a valorilor îmbrățișate de fiecare”, a spus viceprimarul.
În finalul discursului său, viceprimarul Antonia Nica a vorbit despre ceea ce înseamnă o școala de bună calitate: „Școală de bună calitate înseamnă și a-i oferi spațiu minții de copil să creeze vers sau cuvânt, evident, privit din umbră, cu atenție. Aici intervine tactul pedagogic al domnilor profesori, care, cu blândețe aspră, ating mâna ce scrie, învățând-o, pur și simplu, carte”.
Totodată, viceprimarul Antonia Nica va urma să participe în această seară la deschiderea festivă a noului an școlar din cadrul International School of Oradea.
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 04, 2025 0
mart. 14, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0