Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 05, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 2948 vizualizari
Propunerea primarului Ilie Bolojan ca Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) să preia și de la Consiliul Județean (CJ) Bihor sarcina dezvoltării parcurilor industriale pare să moară din fașă. Prin vocea vicepreședintelui care răspunde de partea economică (deci, implicit, și de proiectul de realizare a parcurilor industriale din teritoriu), Traian Bodea, CJ practic respinge propunerea.
Bodea, președinte al filialei bihorene a ALDE, se arată cel puțin mirat de cele prezentate vineri (2 septembrie) de primarul Bolojan în condițiile în care liberalul a avut un partener dn partid la șefia CJ timp de 4 ani. Este vorba despre fostul lider al filialei PNL, Cornel Popa, cel la care vicepreședintele actual al CJ face referiri clare în comunicatul transmis luni. Pe de o parte, liberal – democratul Traian Bodea reia istoria firmei Parcuri Industriale Bihor, înființată chiar la începutul legislaturii trecute. Ca și Bolojan, Bodea spune și el că această firmă nu a obținut rezultate notabile în materie de înființare de zone industriale și de locuri de muncă atât de necesare pentru bihoreni.
În altă ordine de idei, vicele de la județ consideră că această situație nu poate fi imputată actualei coaliții politice care conduce CJ Bihor. De fapt, așa cum a făcut și în campania electorală, Bodea se întreabă dacă nu cumva impotența aferentă parcurilor industriale din județ s-ar datora unei „deficiențe de management” a ex-președintelui Cornel Popa. Pe de altă parte, șeful ALDE Bihor menționează și că, având în vedere că Popa era lider PNL, iar Bolojan era și în perioada 2012 – 2016 primar, o relație precum cea solicitată acum de edilul-șef orădean pe linie de parcuri industriale ar fi putut fi pornită încă de atunci. Dacă demersul ar fi fost făcut „în mod corect și coerent”.
După ce a luat la cunoștință cele declarate vineri de Ilie Bolojan, vicepreședintele Traian Bodea consideră că nu este în regulă să se vorbească despre „forță de muncă ieftină în județ”, această abordare putând fi interpretată drept împărțire a bihorenilor în „cetățeni de rang I și rang II”, aspect prin care nu se încurajează „nici salarii mai mari, nici performanța economică și nici migrația forței de muncă nu o vom stopa”.
Contactat telefonic, Traian Bodea a precizat pentru bihorstiri.ro că cele transmise presei în cursul acestei zile reprezintă punctul de vedere al Consiliului Județean. De asemenea, vicepreședintele a menționat că Primăria Oradea era din start prezentă în structura de „acționariat” a Parcuri Industriale Bihor, sugerând că, dacă s-ar fi dorit, ar fi fost posibilă oarte ușor relație (mai) strânsă între Municipalitatea condusă de Bolojan și CJ condus de Popa.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
Daca tot nu au facut nimic 3 ani, judetenii s-au gandit sa se remarce prin fudulie.
Mai bine ajutor social decat „forta de munca ieftina in judet”. Decat salarii mici in productie mai bine ajutoare sociale din banii tututror.