Actualizat decembrie 26th, 2024 10:56 PM
ian. 13, 2015 Florin Coman Actualitate 0 1626 vizualizari
Până pe 22 iunie 2015, bihorenii interesați de soarta zonelor prin care trec apele din Bazinul Crișurilor se pot considera în perioadă de consultări în privința versiunii preliminare a celui de al II-lea Plan de Management al Spaţiului Hidrografic Crişuri. Documentul va viza intervalul 2016 – 2021. Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Crișuri” informează că acest plan „este principalul instrument de punere în aplicare a Directivei Cadru Apă şi are ca scop fundamentarea acelor măsuri, acţiuni, soluţii sau lucrări prin care se ating şi se menţin obiectivele de mediu ale corpurilor de apă”. Documentul are capitole care se referă la caracterizarea apelor de suprafaţă şi subterane, zone protejate, starea apelor, obiectivele de mediu, identificarea presiunilor antropice importante, evaluarea impactului, programele de măsuri, analiza economică, excepţiile de la obiectivele de mediu şi progresele înregistrate faţă de primul plan. Persoanele interesate pot accesa / descărca propunerea de Plan accesând acest link.
Directorul executiv al ABA, Dorel Dume, spune că urmează o serie de consultări în lunile care urmează, discuțiile fiind programate a se derula în compania principalilor utilizatori şi factori interesaţi pentru asigurarea informării, consultării şi participării active. „Importante vor fi şi şedinţele Comitetului de Bazin, comitet care întruneşte agenţi economici, operatori de apă, adminitraţia locală precum şi ONG-uri. Pentru asigurarea procesului de consultare publică, pe lângă publicaţiile din mediul online, vom disemina chestionare şi vom realiza pliante şi broşuri cu informaţii succinte şi clare”, mai precizează directorul Dume.
Planul final de management, avizat de Comitetul de Bazin, va fi public la sfârșitul lunii decembrie a acestui an.
iul. 18, 2017 0
iul. 06, 2017 0
iun. 28, 2017 0
iun. 28, 2017 0
dec. 26, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
dec. 24, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!