Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 20, 2013 Florin Coman Cultură 0 10894 vizualizari
Într-o atmosferă sărbătorească, cu un public numeros care a umplut până la refuz Căminul Cultural din Forău (Uileacu de Beiuș), duminică, 17 februarie, s-a desfășurat prima ediție din acest an a „Vetrelor folclorice”. Festivalul-concurs a fost organizat de Primăria Uileacu de Beiuș,
Asociația „Bujorii Uileacului” și conducerea Școlii gimnaziale, coordonat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, a reunit opt formații și ansambluri folclorice din zona Crișului Negru: „Cununița”, „Muguri și mlădițe de tezaur”, „Izvorașul” din Beiuș, „Codrenii Bihorului” din Roșia, „Doina Șteiului” Ștei, „Zestrea Buduresii” din Budureasa și „Bujorii Uileacului” Uileacu de Beiuș. Alături de aceste formații au evoluat soliștii vocali colaboratori ai Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Daniela Rada, Violeta Gherman, Adriana Știube, Vlad Ștef și Alexandra Paina, care au oferit împreună, un adevărat regal de muzică, dans și obiceiuri populare din Bihor, care a durat peste cinci ore, îndelung și frenetic aplaudat de spectatori. Festivalul a beneficiat și de o prezentare deosebită, inspirată, datorată domnișoarei prof. Lavinia Casa, o prezență încântătoare, plină de har, care a punctat cu obiectivitate și șarm fiecare moment artistic. Pentru prestația artistică, juriul – format din Mihaela Sabău, primar Uileacu de Beiuș (președinte juriu), Miron Blaga, consultant artistic, Cristian Seghedi, maestru dans, Violeta Gherman, interpretă de muzică populară, Aurel Moț consultant artistic, Romina Nemeș, interpretă de muzică populară și Gavrilă Ardelean, instructor cultural – a acordat diplome tuturor participanților, apreciind în mod deosebit momente din programul formațiilor „Izvorașul”, „Codrenii Bihorului”, „Cununița” și „Bujorii Uileacului”, pe care le-au propus pentru Gala „Vetre folclorice”. Totodată, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor a acordat diplome de excelență Mihaelei Sabău și lui Gavrilă Ardelean, pentru implicare deosebită în revitalizarea tradițiilor, obiceiurilor și folclorului din comuna Uileacu de Beiuș. Același juriu și alți reprezentanți ai mișcării artistice din zonă, au făcut apoi, și o analiză a stadiului și calității interpretative, a specificului zonei, reliefându-se atât plusurile, cât, mai ales minusurile, stabilind priorități și proiecte pentru activitatea viitoare.
aug. 10, 2018 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0