Chiar dacă la început era vorba despre dezafectarea acestuia imediat după finalizarea noii punți rutiere, edilul-șef spune că pontoanele nu vor dispărea, ci vor fi mutate. Mai în amonte, în dreptul Grupului Școlar „Mihai Vitezul”. De asemenea, primarul Bolojan spune că înainte de poziționarea lui pe noul amplasament, podul de pontoane va fi reabilitat total. În principiu, mișcarea va fi făcută în primăvara anului 2012. Asta după ce, în toamna următoare, noul pod aflat deja în construcție va fi predat circulațilei. Sesizat că momentul preconizat al mutării podului de pontoane pică la țanc în perspectiva următoarelor alegeri locale, șeful Primăriai Oradea a dezmințit că ar fi vorba despre un calcul electoral, precizând că nu are rost să se lucreze la reabilitarea pontoanelor pe timp de iarnă.