Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 10, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 917 vizualizari
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” (ISU Bihor) reamintește bihorenilor faptul că, la nivelul județului nostru, burlanele și coșurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în perioadele caracterizate prin temperaturi scăzute.
Incendiu în Cubulcuț, provocat de un coș de fum
Pe fondul temperaturilor scăzute înregistrate în această perioadă, unii bihoreni au pus în funcțiune sobele, centralele termice și alte mijloace de încălzire, însă, din păcate, în unele cazuri, fără a curăța sau repara coșurile de fum ori fără a le izola față de materialele combustibile din structura acoperișurilor, precum și fără a verifica integritatea sistemelor de încălzire, ceea ce determină implicit, creșterea vulnerabilității în fața riscului de incendiu.
Astfel, în cursul nopții de luni spre marți, 10 octombrie a.c., în jurul orei 23.10, un apelant al numărului unic 112 sesiza în dispeceratul ISU Bihor, producerea unui incendiu la o casă din localitatea Cubulcuț.
Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate imediat, trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săcueni, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la întregul acoperiș și la bucătăria locuinței, existând pericolul extinderii acestora la celelalte încăperi ale casei.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, pompierii militari au acționat timp de aproximativ 50 de minute, reușind să împiedice propagarea acestuia la celelalte două camere ale casei.
În urma producerii evenimentului, nu au existat persoane rănite, însă flăcările au mistuit acoperișul, construit pe o suprafață de circa 60 de metri pătrați și mobilierul din bucătărie.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Siguranța NU e un joc de noroc!
La nivelul județului Bihor, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” derulează campaniile de informare și educație preventivă R.I.S.C. ” Siguranța NU e un joc de noroc!” și R.I.S.C. “Renunță. Improvizațiile sunt catastrofale!”, scopul acestora vizând salvarea de vieți și bunuri prin conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor majore la care se expun prin nerespectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență.
Cauzele producerii a numeroase astfel de evenimente sunt legate de necurățarea periodică a funinginii depuse pe coșurile de fum, neîntreținerea coșurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea față de materialele combustibile din structura acoperișurilor și planșeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanșării burlanelor și coșurilor de fum, precum și existența unor coșuri de evacuare a fumului cu terminație în spațiul podului pentru a menține o temperatură mai ridicată și pentru afumarea cărnii.
Având în vedere frecvența ridicată a incendiilor generate de coșurile de fum în perioadele cu temperaturi scăzute, reamintim bihorenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești, iar pentru preîntâmpinarea acestor situații, coșurile de fum trebuie curățate periodic (și în mod obligatoriu înainte de punerea în funcțiune a sistemelor de încălzire), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate și autorizate.
De asemenea, în podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var, pentru a se putea observa cu ușurință, eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile. Totodată, coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului, iar în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
nov. 14, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0