Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 03, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage, Sport 0 1089 vizualizari
Primăria Oradea a anunțat încă din vara anului trecut intenția de a construi un complex sportiv, care va cuprinde şi un nou stadion, pe amplasamentul situat între str. Făgărașului, str. Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grădina Zoologică.
Pentru realizarea acestui obiectiv de interes public a fost aprobată în luna martie a anului trecut Hotărârea Consiliului Local nr. 179/2020, prin care s-a declarat interesul public pentru realizarea arenei sportive, întocmirea documentațiilor de urbanism/proiectare necesare realizării acestui obiectiv, dar și realizarea demersurilor pentru preluarea terenului necesar proiectului în proprietatea publică a Municipiului Oradea.
Consiliul Local a aprobat atunci și HCL 829/2020 pentru declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor, proprietate privată, reprezentând terenuri, în suprafață totală de 20.002 mp, afectate de coridorul lucrării de utilitate publică de interes local „Construcții cu caracter educativ și sportiv și infrastructura aferentă acestora – Construire complex sportiv, str. Făgărașului nr. 2” din municipiul Oradea, județul Bihor – etapa I.
Într-o primă fază, unul dintre creditorii Selinei a atacat în instanţă Hotărârea de Consiliu Local nr. 179/2020 prin care se declara caracterul de interesul public al construcţiei arenei sportive pe acest amplasament, însă instanța a respins cererea acestuia.
Totodată, firma Selina a atacat în instanță și HCL 538/iulie 2020 prin care s-a aprobat trecerea din domeniul public al Județului Bihor în cel al Municipiului Oradea a cotei părți de 58.716 mp, din terenul cu nr. cadastral 194964, înscris în CF 194964 – Oradea, situat în zona străzii Armatei Române nr. 1/A. Tribunalul Bihor a respins însă cererea de suspendare a HCL nr. 538/2020 și a HCL nr. 179/2020. Împotriva acestei sentințe, S.C. Selina – în reorganizare a declarat recurs, Curtea de apel respingând definitiv recursul ca nefondat.
Prin HCL nr. 774/octombrie 2020 s-au aprobat indicatorilor tehnico-economici la faza SF, respectiv a coridorului de expropriere privind obiectivul de investiții „Lucrări de interes public local pentru construcții cu caracter educativ și sportiv și infrastructura aferentă acestora – Construire complex sportiv, str. Făgărașului nr. 2” din municipiul Oradea, județul Bihor.
Totodată, firma Selina a contestat în instanță Hotărârea de Consiliu Local nr. 829/2020 prin care se aproba exproprierea suprafeței de 20.002 mp, cerând suspendarea acestei hotărâri și câștigând procesul în primă instanță. Însă, la finalul lunii trecute, Curtea de Apel a dat câștig de cauză Primăriei Oradea.
Proiectul noului complex sportiv va fi realizat
„Astfel prin Decizia nr. 169/2021 pronunțată în data de 26.02.2021, Curtea de Apel a admis recursul Primăriei Oradea, a casat în parte hotărârea și rejudecând fondul, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de firma S.C Selina S.R.L – în reorganizare, hotărârea instanței fiind definitivă. În concluzie, cererile de suspendare a executării hotărârilor de Consiliu Local au fost respinse de instanțe, astfel că HCL. 538/2020, HCL nr 179/2020 și HCL 829/2020 și HCL nr. 774/2020 nu sunt suspendate. Aceste Hotărâri de Consiliu Local produc efecte. Astfel, după finalizarea documentațiilor de intrare a terenurilor în proprietatea Municipiului Oradea, Primăria Oradea va înainta studiul de fezabilitate al complexului sportiv cu terenul liber de sarcini către Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării în scopul finanțării proiectului de realizare a complexului sportiv pe amplasamentul situat între str. Făgărașului, str. Traian Blajovici, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grădina Zoologică”, a precizat primarul Florin Birta.
Pe lângă arena sportivă care va fi obiectivul prioritar pentru această investiție, se va amenaja și zona de parc și terenuri de sport multifuncționale în aer liber, reabilitarea actualului stadion al L.P.S. Bihorul, precum și extinderea lui cu piste pentru atletism și construirea unui bazin de sport didactic. Toate aceste obiective se vor constitui într-un pol multisportiv, care va avea în același timp, pe lângă rolul sau principal, și un rol social și comercial, contribuind astfel la creșterea calității spațiului public.
În cadrul complexului se va construi un stadion, un hotel şi o parcare subterană cu 150 de locuri, fiind realizate totodată amenajări exterioare, inclusiv accesul în zona de subsol.
Cu o capacitate de 16.291 de locuri, stadionul va fi dotat cu tot ceea ce este necesar organizării de competiții naționale și internaționale. Stadionul va fi realizat cu toate cerințele pentru omologare ca Stadion UEFA Categoria IV și va dispune de spații pentru sportivi și oficiali, spații administrative și spațiile tehnice aferente, restaurant, facilități VIP, facilități presă, facilități public. Terenul de joacă va fi realizat cu gazon hibrid, iar suprafața dintre terenul de joc și gradene se va realiza cu un sistem rutier cu dale vibropresate pentru trafic greu, acoperite cu gazon artificial.
De asemenea, conform proiectelor municipalității, acest complex va permite desfășurarea de competiții sportive, concerte, festivaluri și alte tipuri de manifestări cu public numeros și va avea rolul unui catalizator în dezvoltarea orașului.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0