Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
mai 25, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 5050 vizualizari
În unanimitate, Consiliul Local Oradea a aprobat proiectul de Plan Urbanistic de Detaliu referitor la imobilul insalubru şi periculos situat pe str. Gheorghe Dima, la colţul cu str. Republicii. Vechii orădeni cunosc acel loc drept una dintre brutăriile cele mai în vogă din perioada comunistă. Clădirea urmează să devină hotel / restaurant, proprietarul urmând să facă o serie de intervenţii. Pe de o parte, potrivit celor votate azi de aleşii orădenilor, partea de imobil care are o latură şi pe corso va fi reabilitată, iar în pod va fi amenajată o mansardă. De asemenea, fosta parte de producţie a vechii brutării va fi desfiinţată total ca şi construcţie, în locul ei (pe str. Ghe. Dima) urmând să răsară efectiv hotelul cel nou. Acesta va avea 15 camere şi va beneficia de serviciile unui restaurant. Proiectul prevede închirierea, pentru hotel, a unui număr de 10 locuri de parcare în clădirea supraetajată din spatele Palatului de Justiţie.
„Maşinile vor fi preluate de personalul hotelului şi parcate în parcarea etajată”, scrie în proiectul adoptat în şedinţa de plen de joi (25 mai) a aleşilor locali. De asemenea, accesul auto pentru aprovizionare şi pentru personalul de administraţie se va face din str. Tribunalului, pe aleile carosabile din curtea interioară dintre parcarea supraetajată şi blocurile de locuinţe de pe str. Republicii. Cât despre accesul pietonal către viitorul hotel, acesta va fi posibil atât dinspre corso, cât şi dinspre str. Ghe. Dima. Mai multe amănunte despre proiect puteţi citi AICI.
ian. 08, 2021 0
dec. 18, 2019 0
sept. 01, 2017 0
sept. 01, 2017 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!