La finalul lunii trecute, polițiștii de frontieră de la Vama Borș s-au confruntat cu un nou caz de utilaj furat dintr-o altă țară a Uniunii Europene și care ar fi trebuit să ajungă pe teritoriul românesc. Conform datelor transmise de subinspectorul Cătălin Simuț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF), captura a fost făcută în momentul în care s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român la volanul unui automarfar care aparține unei societăți din București. Autovehiculul transporta pe platformă un utilaj marca New Holland (foto). „În urma studierii documentelor însoțitoare și a verificărilor efectuate polițiștii de frontieră, s-a constatat faptul că utilajul figurează ca fiind furat de pe teritoriul Italiei. Faţă de şofer s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar utilajul a fost luat în custodie la IJPF Bihor”, se arată în informarea primită. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate în acest caz.