Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mart. 14, 2018 Andrei Şandor Actualitate, business 0 2952 vizualizari
Compania Ryanair şi-a consumat, nu demult, tortul pentru cei 100.000 de pasageri transportaţi pe / de pe Aeroportul Internaţional Oradea. De fapt, a ingerat tort cam la fiecare nouă cursă anunţată şi primită aici, cu mare tam tam (foto – arhivă bihorstiri.ro).Nu bine s-a aşezat desertul în stomacul oficialilor, că operatorul de zboruri low-cost a anunţat că nu va mai lucra cu aerogara orădeană. Vestea bombă pică rău într-un moment în care lucrările la noul Terminal sunt în curs, iar Aeroportul se tot laudă cu creşteri demne de basme în ceea ce priveşte numărul de curse şi de călători. Practic, relaţia de mare iubire între Bihor şi Ryanair nu va fi durat decât ceva peste un an calendaristic. Potrivit directorului de marketing, Denis Barabas, raţiuni de ordin economic stau la baza acestei decizii. Adică, practic, cu tot festivismul conducerii Aeroportului, cu toate acţiunile de imagine şi în ciuda unui quasi servilism manifestat în relaţia cu Ryanair, compania irlandeză scoate Oradea de pe harta sa. Probabil pentru că, totuşi, încasările nu au fost cele scontate. Deşi nici biletele nu au fost chiar foarte ieftine. Cursele de Milano, Memmingen, Barcelona, Dusseldorf şi Londra ar putea fi preluate de alte companii dornice să opereze de pe aerogara noastră aflată pe culmile succesului. De menţionat că, recent, Ryanair a anunţat că îşi închide (şi) baza de la Timişoara.
Până la ora publicării (17:18), nici Aeroportul Internaţional Oradea şi nici Consiliul Judeţean Bihor nu au dat publicităţii vreo informare despre situaţia ivită.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0