Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
nov. 26, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1484 vizualizari
La capătul unui joc cu două reprize diametral opuse, FC Bihor şi UTA au încheiat la egalitate, cu scorul de 1-1, ultimul meci al etapei a XIV-a din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal.
Partida, desfăşurată pe Stadionul „Francisc Neuman” din Arad, duminică, a consemnat o evoluţie mai bună a gazdelor în prima repriză, care au stăpânit jocul în aceste 45 de minute, creându-şi şi câteva ocazii de gol, dintre care pe una au fructificat-o în minutul 9, prin Silvăşan. Atunci, în urma unei lovituri libere de la 25 de metri, executată de Gligor, mingea a ajuns la atacantul Silvăşan, care din 10-11 metri l-a învins pe portarul Popescu cu un şut în dreapta acestuia.
Dacă în prima repriză au evoluat modest, în partea a doua însă, orădenii au ieşit la joc şi a fost rândul lor să controleze disputa şi să pună stăpânire pe joc, creându-şi, la rându-le, câteva ocazii bune de a marca. Dintre acesta, pe una, Mărkuş, în minutul 53, a fructificat-o, după o pasă de la Tîrnacop, profitând şi de o bâlbâială a fundaşilor arădeni. Adrian Mărkuş a înscris de la 4 metri, după ce a driblat şi portarul.
La pauză, antrenorul orădenilor, Claudiu Niculescu, a efectuat două modificări, înlocuindu-i pe Florian şi Puşcaş cu Ov. Popa şi Hadăr.
„Ne-am anihilat reciproc. Au fost două reprize distincte, prima, a arădenilor, a doua, a noastră. Dacă ar fi să ne luăm după ocaziile clare de gol, cred că am avut mai multe, aşa că meritam să câştigăm. După remiza asta, trebuie să fim realişti, nu optimişti şi să spunem că suntem departe de promovare, ambele echipe, sunt multe puncte faţă de locul II. Sigur, mai este un retur, dar e greu, căci sunt şi mai puţine meciuri de jucat. Noi, mai avem cu Timişoara, partidă ce trebuie câştigată neapărat dacă mai vrem să sperăm la ceva. Îmi pare rău că două echipe de mare tradiţie sunt în liga a doua şi îşi pierd suporterii, atât aici, cât şi la Oradea fanii venind în număr destul de mic. Îmi aduc aminte că pe când evoluam la Dinamo am venit la Arad şi am întâlnit un stadion plin, incandescent. Sper ca în curând cele două echipe să promoveze, să ajungă acolo unde le este locul”, a declarat, după joc antrenorul orădenilor, Claudiu Niculescu.
În jocul de la Arad, Claudiu Niculescu a trimis în teren echipa: Popescu – Fl. Pop, Tânc, Petrache, Zanardini – Florean (min. 46 Ov. Popa), M. Popa, Tîrnacop, Bic (min. 76 Sorian) – Puşcaş (min. 46 Hadăr) şi Mărkuş.
Au arbitrat: Flavius Alin Roşu (Timişoara) – Gabriel Bîrjac (Zalău) şi Raul Ghiciulescu (Lugoj).
FOTO: liga2.prosport.ro
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 02, 2025 0
mart. 29, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 03, 2025 0
apr. 02, 2025 0