Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 15, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1164 vizualizari
Nemulțumiții de deciziile USL din acest weekend, luate la Murghiol (Tulcea), privind împărțirea Colegiilor electorale nu au voie să se exprime public. În caz contrar, ei se autoexclud din rândul candidaților. Alianțele PSD/UNPR și PNL/PC au reușit să se înțeleagă cu privire la scrutinul electoral din 9 decembrie. USL va merge, așadar, pe candidați comuni în colegiile uninominale. Potrivit datelor furnizate de posturile centrale de știri, Alianța de Centru Dreapta (PNL/PC) va niminaliza candidați pentru Senat și Camera Deputaților în 206 colegii, iar PSD/UNPR vor avea om în 264 de colegii. Asta deși Protocolul de la începutul anului 2011 vorbește despre paritate între cele două părți semnatare în ceea ce privește împărțirea colegiilor uninominale pentru alegerile generale din 2012. Conform unor surse locale din cadrul USL, decizia finală privind persoanele concrete care vor candidat în cele 13 colegii bihorene urmează să se ia înainte de 1 octombrie. Aceleași surse susțin că, așa cum s-a discutat încă de la pregătirea protocolului dintre PSD și PNL/PC, senatorii și deputații în funcție vor avea prioritate la candidatură în colegiile în care au fost aleși în 2008. În acest moment, USL Bihor deține următoarele fotolii parlamentare: Petru Filip (PSD) – Colegiul 3 Senat, Lucia Varga (PNL) – Colegiul 3 Camera Deputaților, Ioan Roman (PSD) – Colegiul 6 Camera Deputaților, Sonia Drăghici (PSD) – Colegiul 7 Camera Deputaților și Octavian Bot (PNL) – Colegiul 9 Camera Deputaților. Referitor la acesta din urmă, revenit în PNL după ce, în urmă cu 4 ani, a fost ales în culorile PDL, se știe că filiala de Bihor a partidului nu a fost foarte bucuroasă în urma reînscrierii lui în partid. La revenire, Bot a declarat în conferință de presă că a stabilit coordonatele acestei mișcări politice cu președintele Crin Antonescu. De asemenea, Octavian Bot spunea că a negociat în așa fel încât să foe sigur de o nouă candidatură și în anul 2012. În urmă cu câteva zile, întrebat de bihorstiri.ro, deputatul liberal a precizat că, în conformitate cu înțelegerea pe care o are cu conducerea centrală a PNL, el are prioritate în orice colegiu, dacă mai dorește să candideze.
Până acum, singura formațiune care și-a definitivat lista candidaților pentru alegerile legislative din decembrie este UDMR (link). Cealaltă forță politică importantă, PDL, are termen până în 20 septembrie pentru a stabili candidații, lista urmând să fie trimisă la București pentru a fi filtrată de conducerea centrală a partidului (link).
nov. 28, 2020 0
mart. 05, 2020 0
oct. 21, 2019 0
feb. 20, 2019 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0