Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
nov. 02, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1403 vizualizari
În prezența unui număr însemnat de membri de partid, susținători, consilieri locali și județeni și a altor invitați, cei 5 potențiali deputați și senatori care candidează în colegii orădene 100% sau cu tangență orădeană și-au prezentat planurile pentru mandatul 2012 – 2016. În caz că îi vor convinge pe alegătorii din colegiile respective să îi voteze. Evenimentul, oarecum similar cu cel de lansare a lui Ilie Bolojan și Cornel Popa (în foaierul Teatrului Regina Maria), s-a derulat în sala mare a Primăriei, locul fiind pregătit special pentru manifestarea politică. Masa mare a consilierilor locali a fost scoasă, mesele din lateral au fost adunate, iar în fața mesei de prezidiu a apărut un banner uriaș: „USL pentru Oradea/2012 – anul victoriei”. Amfitrionul a fost președintele PNL Oradea, primarul Ilie Bolojan, lângă care s-au poziționat viceprimarii Ovidiu Mureșan și Mircea Mălan, iar pe partea cealaltă (dar de aceeași parte a baricadei) s-au postat candidații: medicii Valeriu Boeriu (Senat 3), Florian Bodog (Senat 4) și Sonia Drăghici (CD 7), respectiv consilierii locali Ioan Cupșa (CD 8) și Florica Cherecheș (CD 9).
Bolojan vede anul victoriei USL
Așa cum a mai punctat de câteva ori în trecutul recent, șeful PNL Oradea a arătat, înainte de cuvântările candidaților pe care îi descrie ca fiind „cea mai bună echipă”, că programul pe care cei 5 îl vor urmări este unui structurat și pe dezvoltarea municipiului, respectiv pe realizarea proiectelor orașului. „O bună parte din proiecte depind și de Guvern. Avem un program comun, iar administrația e recunoscătoare echipei de candidați. Ei vor maximiza proiectele Oradiei”, a declarat Ilie Bolojan, dându-i cuvântul avocatului Ioan Cupșa. Nu înainte, însă, de a menționa că actualul consilier local este „unul dintre oamenii cu care am colaborat mult pe juridic și pe achiziții publice”. Primarul spune că dacă, în anii trecuți, Municipalitatea nu a „făcut greșeli majore în contractele semnate, iar achizițiile au fost la preț corect, aceste lucruri i se datorează și lui Cupșa”.
Cupșa – făcător de legi și lobbyst
În opinia consilierului local liberal, candidat la deputăție în Colegiul 8 Oradea, un parlamentar are două rolul principale: să facă legi („să știe să le facă”) și să facă lobby. „Toți parlamentarii de Oradea au datoria să sprijine proiectele Municipalității”, a declarat la lansarea oficială avocatul orădean, precizând că orașul se vrea unul al dezvoltării și prosperității, motiv pentru care e nevoie de creștere economică. În opinia potențialului demnitar, un atu al Municipiului Oradea este felul în care a gestionat problema parcurilor industriale. „Acum parcurile trebuie să crească. Avem nevoie de terenuri care nu sunt ale administrației locale. Au fost identificate două asemenea suprafețe de teren pentru parcuri noi: tancodromul de 60 de hectare și CET 2 – 140 hectare”, a reluat Ioan Cupșa unel ziceri ale primarului Bolojan din campania electorală. Potrivit candidatului din Colegiul 8, „parlamentarul va merge la ministere, peste tot și va scurta birocrația pentru a rezolva problemele”. Cupșa a mai atins și subiectul modului în care Oradea poate atrage noi investitori: „E nevoie și de infrastructură; drumurile/centurile trebuie să fie finalizate”. Consilierul local crede că e necesară și o perfecționare a pachetului de legi pentru parcurile industriale, dar și de un aeroport funcțional, care să lege Oradea de alte orașe europene. Ioan Cupșa crede că e un mare minus pentru municipiu că aerogara nu poate fi exploatată așa cum ar trebui, cu toate că proiectul de modernizare a pistei a fost aprobat, dar fără buget. „Parlamentarii orădeni vor avea grijă să facă lobby pentru ca investiția să se realizeze”, promite liberalul. Același candidat își asumă și chestiunea privind costurile mai acceptabile de întreținere pentru populație. Referitor la subiectul termiei, Ioan Cupșa a declarat vineri că USL își propune „modernizarea rețelelor și ținerea sub control a pierderilor”. În acest sens, avocatul consideră că „voința locală trebuie să fie completată cu voința națională” pentru că „prețul gigacaloriei depinde și de deciziile de la nivel național”. Se pare că potențialul deputat orădean va face lobby pe lângă Guvern pentru ca acesta să ajute sistemele centralizate de încălzire, dar și pentru ca Programul de reabilitare termică a blocurilor să meargă mai departe.
Drăghici pentru sănătatea orădenilor și bihorenilor
Afectată de starea de sănătate a soțului ei (n.b.: directorul AJOFM Bihor, Dorel Drăghici), doctorița Sonia Drăghici, deputat în funcție, a avut ocazia să îl audă pe primarul Bolojan mulțumindu-i pentru „sprijinul din ultimii ani” în materie de proiecte sanitare ale Oradiei. Pesedista spune că se va bate în continuare pentru sănătatea cetățenilor, cu atât mai mult cu cât, în Oradea, acest domeniu „are o tradiție de zeci de ani”, locuitorii de aici fiind oarecum răsfățați în comparație cu alte județe/regiuni ale României. În linii mari, alocuțiunea deputatului Drăghici s-a bazat pe evocarea unor proiecte majore din infrastructura de sănătate de la cele două spitale administrate acum de Consiliul Local Oradea („Curteanu” și Județeanul), inclusiv proiecte deja în derulare finanțate în mare parte din fonduri europene (ex.: sălile de operație de la cele două spitale menționate). Totuși, candidata din Colegiul 7 deputațial spune că a discutat cu managerii Gheorghe Carp și Ovidiu Pop, care au amândoi diverse proiecte, promițându-le sprijin în atragerea de fonduri pentru ele. În sala mare a Primăriei Oradea, dr. Drăghici a vorbit și despre importanța Centrului Oncologic, legitimând decalarea finalizării prin evocarea celor două etaje suplimentare și a Centrului de transplant de celule stem, care ar urma să funcționeze tot acolo. „Vrem să asigurăm existența unor centre medicale de excelență în Bihor”, a declarat social-democrata Drăghici, al cărei deziderat principal este ca cetățenii de aici să nu mai caute vindecare în alte orașe sau alte țări, ci să poată să se trateze așa cum trebuie la ei acasă.
Boeriu metropolitanul
Cu toate că e medic și că, în mandatul 2004 – 2008 (când a fost deputat, coleg de Cameră cu Cornel Popa, președintele PNL Bihor) a avut contribuții remarcabile în ceea ce privește aducerea de fonduri în Sănătatea locală, între 2012 și 2016, dacă va ajunge în Parlament, liberalul Valeriu Boeriu va trebui să se axeze pe Zona Metropolitană. Asta reiese din cele declarate azi, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților USL de Oradea. Deoarece pornește în lupta electorală pentru a deveni senator în Colegiul 3, care cuprinde și o parte a municipiului reședință de județ, Boeriu spune că se va ocupa „de locul în care ruralul se întrepătrunde cu urbanul: Zona Metropolitană”. Liberalul crede că e nevoie de atenție mărită în domeniul transportului public din această parte de județ, mai ales în contextul în care „cel puțin 14.000 de cetățeni din zona Salonta vin zilnic la Oradea”. De asemenea, Valeriu Boeriu va milita pentru ca Sănătatea să aibă parte de alocări substanțiale de minimum 6% din PIB. Fără să uite de meseria lui de bază, candidatul liberal dorește să facă în așa fel încât rolul medicinei primare și profilactice să fie tot mai important. Potențialul senator din Colegiul 3 are și preocupări legate de modificarea Constituției. Medicul consideră că a sosit momentul ca românii să se pronunțe prin Referendum în chestiunea formei de organizare statului: republică prezidențială sau parlamentară. Aparent, Monarhia iese din socotelile lui Valeriu Boeriu. Totodată, penelistul își dorește o reparare a atribuțiilor celor două Camere, dar și „o lege electorală bună”.
Cherecheș pentru meserii nerușinoase
Fostul viceprimar Florca Cherecheș, desemnată să candideze în Colegiul 9 deputațial, pariază pe schimbarea Legii Învățământului și pe cea a mentalității. „De 20 de ani nu ne mai mândrim cu calificarea noastră, cu meseriile pe care le avem. Munca e o onoare, indiferent ce muncești”, a declarat consilierul local în fața celor adunați în sala „Traian Moșoiu”, pledând cauza școlilor de meser, cât mai multe și cât mai bine dotate. „Sunt mândră că Oradea e un exemplu de bună practică în multe domenii, precum cel al parcurilor industriale și al creării de locuri de muncă”, a mai spus Cherecheș, care consideră că este nevoie de o strategie comună a tuturor instituțiilor implicate în vederea creării de locuri de muncă. Consilierul local PNL a dezvăluit că urmează o campanie de promovare în școli pentru ca tinerii să înțeleagă că cei care vor să învețe o meserie o vor putea face „fără să fie considerați cetățeni de mâna a doua”. În opinia candidatei USL, trebuie ca școlile de profil să fie dotate astfel încât elevii de acolo să învețe direct pe tipul de aparatură/mașini cu care se vor întâlni și în fabricile/firmele la care se vor angaja. Pentru asta, Florica Cherecheș ar pleda în Parlament cauza unui Program național de alocare de fonduri pentru dotarea acestui tip de școli de meserii. O altă zonă de acțiune a potențialului deputat Cherecheș va fi cel al legislației privind reabilitarea clădirilor-monument. „Avem clădiri superbe, dar nu le vedem din cauza plaselor. Mă bucur când plasa e înlocuită cu schele. Dacă nu ne-au ajutat cei de la guvernare, ne-am ajutat noi, deși ni s-au pus și piedici”, a relatat liberala cu referire la procesul intentat de Prefectura condusă de Gavrilă Ghilea, în urma căruia hotărârea Consiliului Local privind taxa de fațadă a fost anulată. Potrivit lui Cherecheș, parlamentarii orădeni vor ajuta la schimbarea legislației în vigoare astfel încât și imobilele din centrele istorice să poată fi reabilitate de administrația locală.
Bodog și creierele de la Universitate
Ultimul candidat care a fost invitat să vorbească la lansarea de vineri, dr. Florian Bodog, a fost și el printre cei cărora primarul Bolojan le-a mulțumit pentru contribuția pe care a avut-o în cele câteva luni de când e secretar de stat în Ministerul Sănătății la direcționarea de bani spre Oradea. Este vorba despre aparatul RMN pe care Spitalul Județean îl va putea cumpăra în urma unei alocări generoase de fonduri în acest sens. Candidat în Colegiul 4 Senat, Bodog (care este și decan al Facultății de Medicină și Farmacie) spune că are un plan prin care Municipalitatea și Universitatea vor putea colabora și mai mult. Ar fi vorba despre realizarea unui Parc Științific „care să colecteze creiere”. Adică, a explicat medicul orădean, un loc în care șefii de promoție și alte minți luminate de la Universitate se vor putea aduna pentru a colabora cu Primăria Oradea. Asta și în ideea că, din 2013, vor fi deschise noi axe de finanțare europeană pe Sănătate, iar Oradea ar putea atrage noi fonduri în acest domeniu. Decanul FMF spune că, în momentul de față, Legea Educației (promovată de pedelistul Daniel Funeriu) nu permite preluarea acestor „creiere” în sistemul de învățământ. „Voi milita pentru adoptarea Legii Educației varianta USL!”, a exclamat Florina Bodog, acuzând legea în vigoare de „antinaționalism din cauza blocării angajărilor”. În prezența rectorului Constantin Bungău, decanul Bodog a mai promis că, în calitate de senator, va lucra și pentru „asigurarea unei legislații coerente în privința evaluării universităților”. Secretarul de stat crede că ar fi mai corect ca instituțiile de învățământ superior să fie evaluate „periodic și nu clientelar”, iar rezultatele ar trebui „cuantificate cât mai des”. Mai mult, în opinia lui Florian Bodog, finanțarea universităților n-ar mai trebui făcută după numărul de studenți. „Oradea și Bihorul au nevoie de o guvernare USL”, a conchis candidatul social-democrat.
[nggallery id=1330]
Proiecte, nu lozinci
Ultimul cuvânt i-a aparținut tot edilului-șef de Oradea, cel care își pune mari speranțe într-o bună reprezentare în Parlament a municipiului nostru. Ilie Bolojan spune că cei pe care USL îi propune pentru legislativul național au „proiecte concrete, nu lozinci și nu critici la adresa altora”. Totodată, șeful PNL Oradea le transmite alegătorilor că social-liberalii „știu ce au de făcut și în următorii ani”. De altfel, Bolojan a lansat și un apel la orădeni să iasă la vot indiferent de opțiunea lor politică. În schimb, pe cei care, în vară, au votat Bolojan și lista de consilieri orădeni ai alianței social-liberale, primarul îi roagă „să mai acorde o dată încredere echipei USL”.
mart. 10, 2021 0
feb. 25, 2021 0
nov. 23, 2020 0
sept. 23, 2020 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0