Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 03, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1214 vizualizari
Marți, 3 iulie, actuala Putere a mai făcut un pas important în direcția suspendării președintelui Traian Băsescu. Cu votul a 70 de senatori (PSD și PNL), Vasile Blaga (PDL) a fost revocat din funcția de președinte al Senatului. Decizia de revocare a fost luată în ședința Biroului Permanent al Senatului, reuniune contestată de democrat-liberalii care spun că nu au fost respectate procedurile legale care prevăd că președintele Senatului este cel care are dreptul de a convoca această ședință. USL-iștii spun, în schimb, că ședința poate fi convocată de minimum o treime din totalul senatorilor. Președintele de ședință în care șeful PDL a fost revocat din funcție a fost social-democratul Ioan Chelaru. După revocarea lui Blaga, sigura propunere pentru funcția de președinte de Senat a fost cea din partea social-liberalilor: Crin Antonescu, președintele PNL. La ora 18, se proceda la numărarea voturilor senatorilor, dar totul era doar o formalitate. Cu 73 de voturi „pentru”, co-președintele liberal al USL devine al doilea om în Stat. Prin urmare, în cazul suspendării de către Parlament a președintelui României, Antonescu devine președinte interimar al țării. Nu ar fi de mirare ca în scurt timp social-liberalii să demareze și procedura de suspendare a lui Traian Băsescu. În caz că acest lucru se va întâmpla, în decurs de 30 de zile va fi organizat Referendumul de demitere al acestuia, așa cum s-a întâmplat și în 2007.
mart. 16, 2017 0
dec. 30, 2016 0
mart. 26, 2015 0
ian. 05, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0