Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 02, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1316 vizualizari
Uniunea Social Liberală reacționează la gestul „târziu” pe care Radu Țîrle, președintele CJ Bihor, l-a făcut azi (2 mai) și anume că a înștiințat secretariatul instituției cu privire la situația lui politică. Adică, practic, s-a conformat legii și s-a automazilit de la conducerea CJ, pe care a câștigat-o în urmă cu 4 ani candidând din partea PNL. Cu toate că, în cele din urmă, s-a întâmplat ceea ce useliștii bihoreni cereau în urmă cu câteva zile, șefii alianței PSD/ACD sunt acizi în privința celor întâmplate și îl acuză pe Țîrle că a ocupat în mod „ilegal”, timp de o zi, funcția și îl cataloghează drept „laș”. Conducerea USL consideră că fostul lider al CJ „nu se poate obișnui cu idea că nu va putea folosi mașinile Consiliului Județean în deplasările de campanie”. Iată comunicatul oficial al USL Bihor cu privire la cazul Țîrle:
„În ciuda argumentelor legale clare, prezentate de noi încă din 26 aprilie 2012 (link), domnul Țîrle s-a tot bâlbâit prin presă de atunci, declarând zi de zi că se va consulta cu tot felul de experți dacă trebuie sau nu să facă acest pas uriaș pentru dumnealui. Când, moral ar fi fost să își fi dat demisia încă de vineri, știind foarte bine că urmează un week-end lung pentru bugetari și că în momentul în care își va depune candidatura se va afla în imposibilitatea de a comunica înscrierea în PDL la secretarul CJ Bihor. Probabil echipa PDL Bihor a avut nevoie de acest timp de gândire pentru a căuta o portiță prin care să șmecherească legea, așa cum ne-au obișnuit în toți acești ani cât s-au aflat la guvernare”.
Dar Radu Țîrle nu este singurul luat la țintă. Liberalii, conservatorii și social-democrații vorbesc și despre „lipsa de poziție a prefectului Gavrilă Ghilea”, cel care, având în vedere situația, ar fi trebuit „să iasă în public a doua zi de la semnalarea USL și să dea asigurări bihorenilor că legea va fi respectată și în cazul candidatului Radu Țîrle”. Liderii alianței social-liberale spun că Țîrle nu ar fi făcut niciun demers „legal și moral”, dacă USL Bihor nu ar fi cerut acest lucru în mod public” și că nici prefectul Ghilea nu ar fi constatat „starea de ilegalitate”, dacă nu ieșeau în fața presei șefii partidelor care compun USL.
Radu Țîrle și-a depus ieri (1 mai) candidatura pentru al doilea mandat de președinte al CJ, de data asta ca membru al PDL. Prin urmare, el și-a pierdut automat statutul de membru PNL (din a cărei filială județeană fusese deja exclus, dar fără ca forul central de conducere să decidă validarea deciziei din teritoriu) și pe cel de președinte ales uninominal al CJ Bihor. Liderii USL preveneau încă de săptămâna trecută că urmează ca înscrierea lui Țîrle în lupta electorală să se întâmple și cereau vigilență maximă din partea prefectului Gavrilă Ghilea.
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
mai 02, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0