Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 12, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 984 vizualizari
UrbanTalks Oradea – Orașul Românesc 4.0 a fost una dintre edițiile de succes, au transmis organizatorii care au reușit să aducă, la Oradea, experți în dezvoltare, antreprenori, reprezentanți ai Guvernului și primari din Vest, care au vorbit despre provocările din procesul de dezvoltare și oportunitățile viitorului.
Cartea a fost scrisă de 11 experți care au dorit să realizeze un produs educațional adresat celor care vor să înțeleagă mai bine cum vor arăta orașele în 2050. Ionuţ Mărieş, Bianca Butacu, Alexandra Nae, Florina Ciuchiţă, Alexandru Popescu, Viorela Sfârlea, Oana Franţ, Corina Dovăncescu, Mihai Danciu, Adina Vinţan şi Dan Silva sunt cei care semnează „Orașul Românesc 4.0”, carte anunțată și lansată la Oradea, în cadrul UrbanTalks.
‘’Cele opt capitole (Viziune, Principii de dezvoltare, Implementarea conceptului de oraș inovativ, Jurnalul devenirii, Orașul pentru copii, Orașul pentru nomazii digitali, Orașul 4.0, Conceptele pentru viitor) nu țintesc să fie un ghid pe care liderii urbani să îl urmeze pas cu pas, ci un suport pentru creionarea unei viziuni pentru viitorul orașelor. Acest viitor nu poate depinde total de administrație sau de privat. Este nevoie de o abordare integrată în care toate resursele care reprezintă capitalul uman capabil să genereze schimbarea. Vorbim despre sectorul public, sectorul privat, universitate și comunitate pentru că acestea reușesc să încurajeze, să creeze contexte și să sprijine cetățenii care vin cu idei inovatoare.’’, au transmis organizatorii.
De ce trebuie să gândim de pe acum orașul viitorului?
„Orașul Românesc 4.0” a fost lansată într-un oraș unde ideile prezentate în carte vor fi citite și puse în practică. Argumentul lui Marcel Heroiu, cel care a încurajat autorii și a creat contextul pentru ca inputul experților să fie comprimat într-o carte, se bazează pe politicile de dezvoltare ale Oradiei și eficiența administrativă demostrată în ultimii ani.
„Ideea cărții este să gândim pasul următor. În contextul în care țările vin cu inovații disruptive, dictează mersul lumii, și nu rău să încercăm să îi prindem din urmă, dar o să mergem mereu după rățușca din față care va conduce. E important să gândim cum ar fi să fim noi rățușca din față care să conducă lumea. Nu avem de ce să nu gândim frumos. Am venit la Oradea pentru un motiv relativ simplu: credem că este unul dintre locurile cu șansele cele mai mari ca oamenii să citească această carte, să o înțeleagă și parte dintre idei să fie și implementate. E un fel de carte post-infrastructură. Mai e de lucru la infrastructură, dar e important să ne gândim la pașii următori. Dacă vreți o metaforă, uitați-vă la sistemul de termoficare din Oradea, unde s-a început treaba acum câțiva ani buni, s-a gândit integrat și s-a mers gradual și acum probabil este unul dintre puținele sisteme care funcționează și unul dintre cele mai bune sisteme de termoficare. Bineînțeles, când vorbești de capital uman ai alt dialog. Dacă nu exploatăm la maximum capitalul cel mai important pe care îl are un oraș, un județ, o țară, riscăm să avem orașe care vor rămâne, unele au rămas deja, fără resursa cea mai importantă. Cartea este despre acest subiect, considerăm noi vital, pentru toate orașele din România și din întreaga lume”, a spus Marcel Heroiu.
Cum va arăta orașul 4.0?
Multă lume se gândește că orașele viitorului înseamnă orașe super-tehnologizate. Totuși, fără oamenii din el, orașele nu sunt nimic mai mult decât niște bucăți de ciment și parcuri. Eva Viorela Sfârlea crede că orașele viitorului sunt despre încurajarea inovației și a omului să-și atingă potențialul maxim.
„Veți regăsi o încercare de a explora ce înseamnă orașele viitorului. La nivel global, noi nu ne centrăm strict pe tehnologie de dragul tehnologiei. Încercarea aceasta de explorare a orașelor viitorului se referă la a înțelege dincolo de tehnologie are sunt elementele necesare pentru a sprijini inovația și potențialul fiecărui om de a se dezvolta. Daca industria 4.0 înseamnă interconectarea dintre diverse facilități dintr-o fabrică, de exemplu, orașul românesc 4.0 înseamnă o interconectare cât mai bună între mediul privat, administrație și cetățeni, între unitățile educaționale și cele de carieră în viitor. Am identificat și principalele trenduri care ar putea părea de domeniul SF, dar ideea de bază este de a ne familiariza cu aceste concepte atât la nivel personal cât și administrativ pentru a avea o abordare flexibilă și a nu ne speria de provocările care vor veni în viitor, de a fi disponibili către schimbare și a lua decizii cât mai informate. Nu încercăm neapărat să spunem că am ajuns la nivelul de dezvoltare al orașelor din Vest, ci să vedem ce pot face orașele românești pentru a defini viitorul. Nu avem de ce să nu încercăm să visăm frumos, și orice întreprindere mare începe cu un vis”, a explicat Eva Viorela Sfârlea.
Ce înseamnă inovația?
Inovația aduce schimbare și rezolvă problemele cu care ne confruntăm. Ca să beneficiem de acest trend, trebuie să investim în oameni și să îi lăsăm să experimenteze, să învețe și să creeze.
„Un oraș inovativ recunoaște potențialul inerent al fiecărui cetățean. Trebuie să fim conștienți că fiecare dintre noi își pune amprenta semnificativ pe dezvoltarea orașului nostru, pe dezvoltarea comunității din care facem parte. Avem atâtea exemple de cetățeni care au schimbat semnificativ comunitatea lor, au lăsat valori inestimabile în orașele lor. Vorbim despre valorificarea talentului și creativității copiilor și tinerilor noștri. Suntem familiarizați cu sintagma: copii sunt viitorul nostru. Dar, o folosim mai mult teoretic. Ar trebui să le acordăm mai multă încredere și mai multe opțiuni pentru ca ei să își atingă potențialul. Trebuie să ne gândim că un copil din ziua de astăzi pornește cu un bagaj de cunoștințe mult mai dezvoltat decât am pornit noi, părinții sau bunicii noștri. Atunci, ei au potențialul mult mai mare să vină cu idei creative și inovații care să aducă o calitate a vieții mult mai ridicată pentru toți cetățenii. Un oraș inovativ sprijină fiecare cetățean să își definească un țel mare în viață. Pentru că cei care avem un scop mare în viață suntem mai implicați, suntem mai activi, avem mai multă încredere, devenim mai puternici și avem mai multe șanse să ne îndeplinim aceste vise. Mesajul nostru este să visăm cu toții îndrăzneț pentru a ne îndeplini aceste vise”, a transmis Adina Vințan.
Cum putem să evoluăm?
Există mai multe motive pentru care nu ne implicăm pentru a produce schimbarea în orașele noastre. Simțim frică de eșec, ezităm să ne aruncăm spre nou pentru că nu cunoaștem toate datele și nu putem să estimăm ce se va întâmpla după, nu ne facem vocea auzită în comunitate din diverse motive, nu simțim că evoluăm sau nu ne simțim apreciați. Pentru a depăși aceste piedici, este nevoie de un jurnal al devenirii în care să spunem unde suntem, unde vrem să ajungem și ce facem în fiecare zi, săptămână, an pentru a ajunge în acel punct.
„Considerăm că oamenii sunt motoarele orașelor și pentru ca acestea să funcționeze la capacitate maximă este important ca oamenii să pornească și să inițieze proiecte care oferă însemnătate vieții lor și în care cred. Dacă devenirea oamenilor este cumva programată și inteligent programată, odată cu ei și orașele devin mai inovative și mai dinamice. Unul dintre capitolele cărții se numește jurnalul devenirii și am încercat să evidențiem importanța existenței acestui jurnal ca să ne arate cine suntem și ce putem deveni. Veți găsi și niște pași pentru adaptarea acestui tip de jurnal. Este harta experiențelor noastre și acestea ne vor arăta care este potențialul maxim la care putem ajunge. Credem că oamenii trebuie să fie atrași într-un sistem de perfecționarea continuă, să aibă încredere că pot să devină ceea ce vor și să știe că sunt apreciați”, a punctat Corina Dovăcescu.
Lecția de bază care poate fi învățată din „Orașul Românesc 4.0” este că investiția în resursa umană va fi mereu o strategie eficientă pe care timpul o va dovedi, iar orașele smart sunt despre oameni smart. Cei care vor să se familiarizeze mai bine cu conceptele de care trebuie să se țină cont când se vorbește despre viitorul orașelor, pot să citească „Orașul Românesc 4.0” accesând acest link.
nov. 04, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0