Actualizat noiembrie 22nd, 2024 12:55 PM
oct. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ, Sănătate 0 1874 vizualizari
Pentru a putea face rost de banii necesari funcționării de zi cu zi a Clinicii de Medicină Dentară (CMD) din Parcul 1 Decembrie, Universitatea din Oradea a înființat o societate comercială. Anunțul a fost făcut azi, 19 octombrie, de către rectorul Cornel Antal, care a motivat decizia prin faptul că CMD a avut probleme încă de la început cu banii care să acopere cheltuielile cu consumabilele. Antal spune că firma încă nu a fost botezată, dar că ea va funcționa după toate regulile economice, mai puțin conform celei referitoare la profituri. Societatea comercială înființată nu urmărește să facă profit, ci doar să adune sumele necesare pentru „traiul” de la o lună la alta. Tarifele care urmează să fie practicate la CMD vor fi stabilite de Senatul Universității din Oradea, iar cadrele medicale care vor activa acolo nu vor fi plătite în plus. Clinica de lângă sediul principal al Facultății de Medicină și Farmacie a fost inaugurată în 25 octombrie 2009 (link), în prezența reprezentanților Ministerului Sănătății (secretarul de stat Cristian Irimia și subsecretarul de stat Raed Arafat) și a celor de la Primăria Oradea. De altfel, încă din ziua cu pricina, Municipalitatea a promis sprijin pentru ca CMD să poată funcționa și spre binele cetățenilor mai nevoiași, dar cu dureri de dinți. Urma ca Primăria (eventual prin intermediul Administrației Sociale Comunitare Oradea) să deconteze cheltuielile cu consumabilele. La doi ani de la tăierea panglicii, relația dintre cele două instituții a rămas cordială, dar la un nivel declarativ. Rectorul Cornel Antal spune că viceprimarul Gheorghe Carp a ajutat mult la finalizarea amenajării sediului CMD, dar că sprijinul financiar nu a putut veni și din cauza faptului că transferul de bani nu putea fi făcut legal în absența unui SRL.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0