Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
ian. 23, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 2171 vizualizari
„Nu știm încă ce buget avem pe 2014. Nu știm încă metodologia de finanțare” – sunt două afirmații destul de îngrijorătoare făcute ieri de rectorul Constantin Bungău (foto) de la Universitatea din Oradea (UO). Evident, asta nu înseamnă că instituția e blocată, dar e clar că șeful acesteia are alte așteptări de la Ministerul Educației Naționale. De altfel, mai este timp pentru metodologie. Bungău spune că, anul trecut, ea a fost publicată în decembrie.
În opinia managerului UO, este dificilă gestionarea fără să știi le ce să te aștepți din punct de vedere financiar. Constantin Bungău arată cu degetul spre Legea Educației, care conține prevederi contestabile în privința modului în care se face finanțarea universităților. Rectorul crede că ar fi necesare schimbări ale reglementărilor, dar și de voință politică pentru amendarea Legii 1/2011. „E nevoie de transparență mai mare și de alocare uniformă de bani/student, iar diferențierea să se facă prin finanțare suplimentară de excelență”, a spus Bungău. Acesta arată că, înainte de intrarea în vigoare a actualei legi, finanțarea de bază era de 2.300 lei pe student la toate universitățile. Acum, potrivit datelor din 2013, un student de la Oradea primește doar aproximativ 1900 lei. Pentru că nu știe nimic concret la această oră, rectorul Bungău a precizat că își face calculele în conformitate cu sumele primite în 2013 și le transmite celor care se gândesc deja la studiile superioare că „la UO, din punct de vedere al proceselor educaționale și al capacității instituționale sau al parteneriatelor se respectă standardele de nivele superioare, echivalente cu cele de la universitățile de tradiție din România”. Deci nimeni nu ar trebui să aibă reticențe în a-și depune dosarul la Oradea. Mai ales că și ARACIS a decis să acorde nivelul ridicat de încredere instituției de învățământ superior din municipiul reședință de județ.
Ca minim necesar bănesc, Constantin Bungău spune că are nevoie de vreo 40 milioane lei, aproximativ, ca finanțare de bază, dar precizează că numai salariile de anul trecut au înghițit cam 71 milioane lei. Asta fără activitatea de cercetare. O altă problemă financiară ar fi că UO are un fond inițial de aproximativ 19 milioane lei de care nu s-a putut atinge, existând o interdicție în privința utilizării lui. „Sunt îngrijorat pentru că alocația bugetară, dacă va fi ca în 2013, corelată cu prevederile salariale, nu prefigurează o situație liniștită”, a declarat rectorul Universității din Oradea.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0