Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
feb. 15, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ, Sănătate 0 1406 vizualizari
La începutul acestei săptămâni a avut loc lansarea oficială a proiectului Brain Pain – „Dezvoltarea comună a infrastructurii de cercetare pentru optimizarea activităţilor transfrontaliere de investigare a bolilor neurodegenerative şi a durerii”. Evenimentul găzduit de Vila „Kenézy” din campusul Facultăţii de Medicină de la Universitatea din Debrecen, implică și Universitatea din Oradea pe post de partener, are o valoare de 760.000 euro și este co-finanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013). Partea română a fost reprezentată în Ungaria de lectorul universitar dr. Adina Mincic. Aceasta, dar și prof. dr. Antal Miklos de la Universitatea din Debrecen au subliniat „importanţa cercetărilor în neuroştiinţe în înţelegerea etiologiei diverselor boli neurodegenerative şi a sindroamelor de durere cronică ce afectează un număr foarte mare de indivizi şi în dezvoltarea de noi terapii mai eficace”. Reprezentanții celor două universități consideră că sunt extrem de importante tehnicile avansate de investigaţie în realizarea de progrese în acest domeniu, precum și modul în care cele două instituţii îşi vor dezvolta infrastructura de cercetare cu ajutorul fondurilor disponibile prin proiect. Se intenționează efectuarea de studii de înaltă calitate, competitive pe plan internaţional, fiind urmărite beneficii pe termen lung în urma implementării proiectului, până la finalul anului curent. 40% din suma totală alocată acestui proiect este partea care revine Universității din Oradea.
apr. 04, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 25, 2025 0
mart. 25, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0