Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 05, 2023 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 647 vizualizari
A devenit o tradiție ca, la debutul fiecărui nou an de învățământ, decanii Universității din Oradea să înmâneze câte un Carnet de Excelență studentului care a obținut nota cea mai mare la admitere. Anul acesta, conducerea Facultății de Informatică și Științe s-a confruntat cu o situație inedită. Decanul prof. univ. dr. Eugen Macocian a fost pus în situația de a alege, pentru ceremonia festivă, unul dintre cei 11 studenți de nota 10.
„În general, avem, în fiecare an, studenți buni, mai ales la Informatică. Dar, într-adevăr, anul acesta ne-am confruntat cu o situație mai aparte. E o bucurie să putem spune că, la admiterea pentru anul universitar 2023-2024, am avut nu mai puțin de 11 studenți cu nota 10”, spune prof. univ. dr. Eugen Macocian, decanul Facultății de Informatică și Științe.
Admiterea la această facultate s-a făcut pe baza notelor obținute de candidați la Bacalaureat sau la materiile de specialitate. Viitorii studenți au fost cei care au putut să aleagă nota considerată cea mai relevantă pentru dosarul fiecăruia. Aceasta putea să fie media generală de la „examenul maturității”, nota la proba de matematică sau informatică, respectiv la biologie, în cazul candidaților pentru domeniul de studii cu același nume. Așa s-a făcut că Facultatea de Informatică și Științe are 11 studenți de 10: Borbei Rakhel Odett, Lazăr Andreea Maria, Mușet Alina Florentina – la Biologie; Covaci Andrei Gabriel, Halasz Renata Bianca, Klein David Tudor, Maghear Gabriela Izabela, Sabou Jasmine – Informatică și Burtic Gabriela Ioana, Filip Florina Olivia, Pop Raul Iannis – Matematică.
„Pentru facultatea noastră și, cred eu, pentru Universitatea din Oradea e un semn bun că, an de an, avem tot mai mulți studenți admiși cu nota 10. Înseamnă că programele noastre de studii sunt tot mai atractive, pentru tot mai mulți studenți. Avem o imagine pozitivă în rândul generațiilor de liceeni, ceea ce înseamnă că vin spre noi studenți tot mai buni”, a declarat prof. univ. dr. Eugen Macocian, adăugând că, anul acesta, cea mai mică notă la admitere, la programul de studii Informatică, a fost 8:45.
Chiar dacă, din rațiuni de organizare, a fost imposibil ca toți cei 11 boboci de nota 10 să își primească, la scenă deschisă, Carnetele de Excelență în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a noului an de studii la Universitatea din Oradea, n-a fost nimeni uitat. Fiecare dintre ei a intrat în posesia carnetului binemeritat, cu prilejul cursului inaugural de la nivelul programului de studii pe care îl urmează.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0