Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
oct. 05, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1273 vizualizari
Lumea academică din Oradea înțelege tot mai bine acea zicală conform căreia trebuie să apreciezi un om atâta timp cât e în viață, pentru că după ce respectivul moare va fi prea târziu. La câteva zile după înmormântarea fondatorului Universității din Oradea (UO), Teodor Maghiar, noul Senat al instituției s-a gândit să îl omagieze pe defunct prin invitarea la o ședință a urmașilor acestuia în fotoliul de conducere. Astfel, miercuri (3 octombrie), la întrunire au participat urologul Teodor Traian Maghiar (fiul întemeietorului UO), cel care a condus universitatea în perioada 2004 – 2007, rectorul interimar din 2007 – Theodor Leuca, Cornel Antal, cel care a fost rector până la începutul acestui an și rectorul în funcție, Constantin Bungău. Dacă dr. Doru Maghiar a făcut o legătură între îndatoririle de „simplu” rector și grija de a nu-și dezamăgi tatăl, fostul rector Antal și-a manifestat convingerea că fondatorul UO le transmite și acum celor rămași aici să aibă grijă de universitate. Noul rector, Constantin Bungău, consideră că „doar priceperea şi tenacitatea rectorului Teodor Maghiar ne-au ajutat să depăşim momentele de impas” și le-a transmis colegilor săi din conducere că datoria lor este de a consolida moştenirea lăsată de primul rector și să aşeze „efortul tuturor sub semnul performanţei”.
Teodor Maghiar a decedat în cursul săptămânii trecute în timp ce era internat la Spitalul Pelican. Primul rector al UO avea o serie de probleme medicale. Maghiar a fost înmormântat duminică, după o slujbă de înmormântare cu un număr recorde de participanți, care a avut loc pe platorul din fața Bibliotecii UO.
mart. 12, 2025 0
iul. 29, 2024 0
mai 28, 2024 0
mai 14, 2024 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0