Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 25, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1988 vizualizari
Formaţia FC Bihor a fost învinsă sâmbătă la Alba Iulia, în cadrul etapei a doua din returul Ligii a II-a, de către echipa gazdă, Unirea, care s-a impus cu scorul de 3-1, după ce şi la pauză conducea cu 2-0. Încă din debutul jocului, orădenii au fost surprinşi de un gol înscris în minutul 2 de gazde, prin Pleniceanu, care a înscris cu capul din careu după o lovitură liberă executată bine de Oară. Deşi a încercat să revină pe tabelă, creându-şi două ocazii prin Sulea, în minutul 6 şi Florean, în minutul 20, gazdele au fost cele care au punctat din nou, prin Oară, în minutul 34, când Bucurică a centrat, iar Oară a reluat cu capul la vinclul porţii, lăsându-l fără replică pe portarul Fildan. În minutul 40, Sulea i-a trimis periculos în careu lui Bârză, la 15 metri de poarta adversă, acesta a tras însă pe lângă poarta lui Pascal, astfel că la pauză Unirea a intrat cu avantajul de 2-0 pe tabela de marcaj. După pauză, dorind să înscrie cât mai repede, FC Bihor şi-a creat o ocazie uriaşă, în minutul 57, când Florean a scăpat singur cu portarul Pascal la 14 metri de poarta adversă, însă şutul său a fost respins cu piciorul în lateral. După acest moment echipa gazdă a temperat jocul, a pus din nou stăpânire pe teren şi în minutul 77 a obţinut o lovitură de la 11 metri, executată bine de Pleniceanu, care a urcat scorul la 3-0. Finalul de joc a găsit echipa orădeană alergând după golul de onoare, pe care l-a reuşit totuşi în minutul 84, prin fundaşul stânga, Abdoulaye Diarra, care a înscris din careul mic cu un şut la colţul lung, după o minge respinsă de portarul Pascal. „Este al doilea meci în care începem de la 1-0 pentru adversari. Este şi aceasta o „performanţă”. Dacă am fi fructificat ocaziile avute, măcar în care am rămas singuri cu portarul advers, scorul ar fi putut fi cu totul altul. Rămânem în continuare datori la finalizare”, a declarat, după partidă, antrenorul „roş-albaştrilor”, Stelian Farcău. Tehnicianul orădean a folosit în disputa de la Alba Iulia formula: Fildan – Moraru, Petrache, Lupu, Diarra – Florean, Coroian, Selagea, Bârză (min. 48 Sfârlea) – Bic (min. 40 Birtalan), Sulea (min. 68 Mărkuş).
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0