Actualizat aprilie 9th, 2025 3:03 PM
apr. 10, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 2201 vizualizari
Chiar dacă par să nu se înțeleagă deloc, cele două formațiuni politice care reprezintă maghiarimea din Oradea au un punct comun în această perioadă: sunt împotriva fuziunii administrative între municipiul reședință de județ și comuna Sânmartin. În pragul demarării campaniei „electorale” oficiale în vederea referendumului din 10 mai, filiala județeană a PPMT se declară împotriva acestei măsuri, dar susține că nu se va implica în vreo formă de anti-campanie de tipul celei pe care au anunțat-o deja social-democrații. Președintele PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan (foto), a declarat într-o conferință de presă că fuziunea gândită de primarul Ilie Bolojan nu ar fi decât pentru ca Oradea să mai aibă o sursă de venit. Asta deoarece Municipalitatea se află deja la un grad destul de mare de îndatorare. „E foarte interesant că nu s-a dorit fuziunea cu Sântandreiul sau cu Oșorheiul”, spune Csomortanyi care crede că, dacă se vrea și creșterea populației din Oradea (n.b.: unul dintre argumentele invocate de către cei care promovează intens fuziunea), oricare dintre aceste două comune ar fi fost o soluție pentru reatingerea (și depășirea) pragului de 200.000 de locuitori. De asemenea, nesusținerea de către popularii maghiari a demersurilor pentru unificarea cu Sânmartinul se datorează și faptului că Oradea ar fi avut (inclusiv în ultimii ani) o politică „greșită” prin care a scăzut numărul de locuitori. Csomortanyi Istvan se arată convins că majoritatea orădenilor nu vor avea mai nimic de câștigat în urma eventualei fuziuni cu Sânmartinul, explicațiile fiind legate de cazul Episcopia Bihor, zonă alipită în anii 50. „A devenit un cartier periferic al orașului și au primit ca recompensă pentru fuziune groapa de gunoi, zona industrială, haldele de șlam de la Alumina”, spune liderul PPMT Bihor. Acesta consideră că și Episcopia Bihor ar fi avut o soartă mult mai bună și mai nepoluată dacă nu fuziona cu Oradea.
mart. 15, 2018 0
iun. 29, 2017 0
apr. 18, 2017 0
mart. 27, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0