Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
mai 22, 2018 Redacţia BihorŞtiri.ro Actualitate, Auto 0 2351 vizualizari
Haos uriaş la trecerea frontierei de stat cu Ungaria, în cazul automarfarelor. Au fost semnalate cozi kilometrice. Atât de lungi, încât în apropiere de ora 14 se stătea la rând încă din zona Bulevardului Dacia din Municipiului Oradea. Situaţia este confirmată de imagini trimise redacţiei noastre de către un cititor care se deplasa spre ieşirea din oraş.
Inspetoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a transmis presei că „…la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară”. Adică partea română poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare. Aşa că aparenta delăsare a celor din ţara vecină cauzează timpii enorm de mari de aşteptare pentru şoferii de camioane.
Nebunia din trafic e atât de mare încât nu s-a lăsat fără accident. Pe Facebook a apărut o imagine în care se vede o maşină de Poliţie în sensul giratoriu de lângă Parcul Industrial Eurobusiness. Potrivit comentariilor, un agent de Poliţie ar fi fost călcat de un autocamion. Omul legii era acolo, chipurile, pentru a dirija circulaţia. Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar Alina Dinu, a confirmat pentru bihorstiri.ro că poliţistul se afla acolo din cauza ambuteiajului cauzat de autocamioanele care stau la coadă pentru a ieşi din ţară pe la Vama Borş, agentul având sarcina de a dirija circulaţia. Din primele informaţii, se pare că cel în cauză are un picior rupt.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0