Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
apr. 13, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 898 vizualizari
Miercuri, 12 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 22 de ani, din localitatea Tinca, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii îl bănuiesc pe acesta că, în cursul aceleiași dimineți, în jurul orei 05.00, ar fi profitat de faptul că ușa de acces într-o locuință din Tinca fusese lăsată de proprietar neasigurată și deschisă, ar fi pătruns în imobil și, surprins fiind de către proprietar, în timp ce încerca să sustragă o motocoasă din holul locuinței, pentru a-și asigura scăparea, l-ar fi împins, iar apoi a fugit, fără însă a sustrage vreun bun.
Joi, 13 aprilie, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca l-au prezentat pe tânărul de 22 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Salonta, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Salonta a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca Poliției continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0