Actualizat ianuarie 29th, 2025 10:49 PM
ian. 28, 2025 Adrian Popa Actualitate 0 622 vizualizari
La data de 27 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 16 de ani, din comuna Dobrești, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat că, la data de 10 ianuarie, în intervalul orar 18.00 – 18.40, acesta ar fi pătruns, prin escaladare, într-un imobil din localitatea Dobrești, județul Bihor și, din interiorul locuinței, ar fi sustras un telefon mobil și 400 de lei, cauzând un prejudiciu total estimat la 900 de lei, recuperat parțial de polițiști.
Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat.
ian. 29, 2025 0
ian. 29, 2025 0
ian. 29, 2025 0
ian. 28, 2025 0
ian. 29, 2025 0
ian. 29, 2025 0
ian. 29, 2025 0
ian. 29, 2025 0