Un tânăr bihorean a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea, fără permis, un autoturism sustras în scop de folosință

La data de 15 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr, de 16 ani, din comuna Boianu Mare, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acesta a fost depistat în trafic de polițiști, la data de 15 ianuarie, în jurul orei 01.00, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 76, între localitățile Dușești și Sâmbăta, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, din investigațiile efectuate de polițiști, s-a constatat că autoturismul condus de acesta fusese sustras în aceeași noapte, dintr-o parcare din municipiul Oradea, județul Bihor.

Cercetările sunt continuare de polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, sub supravegherea unui procuror.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

nu deținea permis de conducere;

– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

Distribuie