Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
oct. 22, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 514 vizualizari
Dragoș Mihai Dobocan, un talentat copil de 11 ani din Oradea, a fost invitat să își expună lucrările la sediul UNESCO din Paris, în cadrul unei seri culturale internaționale intitulate „Arts et traditions du Monde” (Artele și tradițiile lumii).
Evenimentul a reunit artiști din întreaga lume, inclusiv din Japonia, China, Franța, Portugalia, România și Liban. Dragoș a fost singurul copil invitat să participe, alăturându-se unor artiști consacrați care au luat parte la această manifestare culturală internațională.
Pe lângă Dragoș, România a fost reprezentată și de artistul plastic Daniela Brosset (fostă Maier), o orădeancă stabilită în Franța, care s-a remarcat în lumea artei din Hexagon și cea care l-a descoperit pe Dragoș.
Tânărul artist orădean a fost invitat la UNESCO după ce a impresionat publicul și artiștii prezenți la Salonul Internațional de Artă Contemporană „Art – Shopping”, desfășurat între 18 și 20 octombrie 2024, la Carrousel du Louvre din Paris.
Aceasta a fost a doua participare consecutivă a lui Dragoș la acest eveniment, unde a reușit din nou să atragă atenția cu lucrările expuse (50 de picturi realizate în acrilic, tehnica sa preferată).
Maria Arouss Achmar, președintele Association Internationale de Diplomatie Culturelle – Delegation de Liban, a fost cea care l-a remarcat la Salon și l-a recomandat conducerii UNESCO Community Association, reprezentată de Marietta Bantchev.
„Dragoș este un artist care a crescut sub aripa unei mame iubitoare, inteligente și ambițioase. Este talentat, pasionat de arta sa și în căutarea constantă a perfecționării. Asta am observat eu la el. Este al doilea an consecutiv în care îl primesc pe acest artist român în galeria mea în cadrul Salonului Internațional de Artă Contemporană „Art-Shopping”, unul dintre cele mai cunoscute din lume, și chiar sunt foarte mândră de el”, a declarat Maria Arouss Achmar.
Ea și-a exprimat speranța că Dragoș va continua să înflorească și să strălucească în lumea artei.
De la 5 ani
Dragoș Mihai Dobocan este elev al Școlii Gimnaziale „Dacia” din Oradea (clasa a V-a) și studiază pictura de la vârsta de 5 ani. El a început cursurile de pictură la Atelierul „Mânuțe Fermecate” din Oradea, continuând la Academia de Arte „Marina Căpățînă” din București. În urmă cu doi ani, a absolvit cursurile Școlii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, la clasa profesoarei Florence Sabău.
Dragoș Dobocan are deja în portofoliu mai multe expoziții de pictură organizate atât în România, cât și în străinătate, atrăgând atenția criticilor și a publicului prin talentul și expresivitatea lucrărilor sale.
Expoziția de la UNESCO este un pas important în cariera tânărului orădean, care încearcă să devină un nume cunoscut în lumea artei internaționale.
nov. 13, 2024 0
nov. 06, 2024 0
apr. 04, 2024 0
mart. 26, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!