Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 21, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 4520 vizualizari
Trei autovehicule avariate și o persoană care a necesitat internare în spital – este bilanțul scurt al accidentului de miercuri, 20 iulie, petrecut în jurul orei 12:45, pe drumul comunal 183, în Chistag. Potrivit Poliției, de vină ar fi uncetățean bucureștean în vârstă de 30 de ani care, deși nu are permis de conducere, în timp ce era la volanul un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului spre stânga. Evenimentu rutier s-a consumat între satele Peștere și Subpiatră.
Biroul de Presă al IPJ Bihor relatează că mașina condusă de cel în cauză „a acroșat cu partea stângă față, partea laterală dreapta a unui autoturism aflat în depașirea regulamentară a acestuia, condus de o femeie de 26 de ani, din Chistag” și că „în urma coliziunii, cel de-al doilea autoturism a ricoșat într-o autoutilitară parcată regulamentar, pe partea stângă, în afara părții carosabile”. Șoferița mașinii care se afla în depășirea regulamentară a primului autoturism a suferit multiple leziuni și a fost transportată în spital. Polițiștii de la Serviciul Rutier continuă cercetările.
foto – turnulsfatului.ro
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0