Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 03, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1436 vizualizari
Accident cu doi păţiţi, în cursul zilei de 2 octombrie. Evenimentul rutier a fost contabilizat ca având loc la ora 12:10, protagonişti fiind un motociclist şi un şofer de autoutilitară. Practic, un bihorean din Bunteşti, în vârstă de 27 de ani, care conducea autoutilitara, a provocat incidentul de pe Calea Borșului. Acesta rula dinspre strada Uzinelor, iar „în momentul efectuării virajului la stânga spre Șoseaua Borșului, nu a respectat semnificația indicatorului rutier Cedează trecerea”, povestesc poliţiştii. Astfel, cel în cauză „a pătruns în intersecție, moment în care l-a determinat să frâneze pe un bărbat de 37 de ani, din municipiul Oradea, care circula cu o motocicletă pe banda întâi a Șoselei Borșului, către Sântion”. Prin urmare, bikerul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe carosabil suferind răni uşoare. Motociclistul în vârstă de 37 de ani a fost testat şi a ieşit la iveală că prezenta o concentrație alcoolică de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Urmează să-i fie stabilită alcoolemia. „Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului”, transmite comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
foto – max-media.ro
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0